0.5 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024

Guvernul vrea să majoreze salariul minim de la 3.000 de lei la 3.300 de lei. Peste 1,8 milioane de angajaţi vor beneficia

 

Ministerul Muncii propune ca salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată să fie majorat la 3.300 lei lunar, un proiect de Hotărâre de Guvern în acest sens fiind supus dezbaterii publice.

Majorarea ar urma să intre în vigoare la data adoptării documentului şi reprezintă o creştere de 10 % , faţă de luna septembrie 2023. Peste 1,8 milioane de angajaţi vor fi beneficiari direcţi ai acestei măsuri.

Ministerul Muncii anunţă, miercuri, că a fost pus în dezbatere publică proiectul de HG privind cresterea salariului minim brut garantat în plată.

”În prezent, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este stabilit la 3.000 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 165,333 ore, în medie pe lună în anul 2023, reprezentând 18,145 lei/oră, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.1447/2022 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată”, anunţă Guvernul.

Guvernul propune ca, de la data adoptării HG supuse dezbaterii publice, ”salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată să fie majorat la 3.300 lei lunar începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri de Guvern, ceea ce reprezintă o creştere de 10%, faţă de luna septembrie 2023”.

”În luna septembrie din anul 2023, tariful orar este de 18,145 lei/oră pentru un program complet de lucru 165,333 ore pe lună, iar din luna octombrie 2023 tariful orar va fi de 19,96 lei/oră pentru un program complet de lucru de 165,333 ore/lună”, se arată în Nota de fundamentare a documentului.

28 % din numărul total de salariaţi activi vor beneficia de creștere

Potrivit documentului citat, în România, beneficiază în prezent de salariul minim brut garantat în plată un număr de circa 1,5 mil. de salariaţi, ceea ce reprezintă un procent de aproximativ 28 % din numărul total de salariaţi activi.

”De majorarea salariului de bază minim de 3.300 de lei vor beneficia un număr de 1.867.588 salariaţi. Totodată, majorarea propusă va avea efecte pozitive asupra creşterii economice prin stimularea ocupării, creşterii puterii de cumpărare a salariaţilor şi reducerii muncii la negru”, se mai arată în Nota de fundamentare.

Potrivit acesteia, majorarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată are impact asupra creşterii consumului cu o influenţă şi asupra importului bunurilor de consum.

”Creşterea salariului minim poate avea efecte pozitive asupra ocupării în sectoarele în care există cerere de forţă de muncă datorită faptului că munca devine mai atractivă pentru anumite categorii de salariaţi (femei, tineri,etc.)”, se mai arată în Nota de fundamentare.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.