Grindeanu: „PSD nu aleargă după întâlniri cu Siegfried Mureșan”. Premierul desemnat nu a venit la discuții

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, joi, că social-democraţii nu aleargă după întâlniri cu premierul desemnat Siegfried Mureşan şi cu echipa acestuia şi a amintit că în cursul zilei de miercuri a fost disponibil, dar Mureşan nu a venit pentru a avea un dialog.

Sorin Grindeanu a declarat, joi, că n u a vorbit deloc cu premierul desemnat, iar în zilele viitoare nu va fi disponibil, întrucât are întâlniri cu colegii din teritoriu.

”Eu sunt deschis. În zilele următoare nu o să fiu. Am un program pe care îl cunoaşteţi, nu o să fiu în Bucureşti, dar colegii mei sunt. Dacă se doreşte a se discuta pe programul de guvernare, nu pe ceea ce am văzut ieri, evident că suntem disponibili”, a afirmat Grindeanu.

Întrebat ce părere are despre faptul că preşedintele PNL, Ilie Bolojan, ar putea fi vicepremier sau ministru al Afacerilor Interne în viitorul Executiv, liderul PSD a răspuns: ”E treaba lor. Deocamdată, nu au considerat politicos nici măcar să ne trimită un program de guvernare pentru că ceea ce s-a trimis aseară nu poate fi numit un program de guvernare. Eu nu alerg după…şi PSD-ul nu aleargă după întâlniri cu Siegfried Mureşan şi cu echipa domniei sale. Dacă doreşte să aibă dialog…ieri am fost aici aproape toată ziua până după- amiază. Apoi l-am anunţat că sunt la partid. Am fost disponibil. Mai sunt câteva ore, apoi intru într-un program care ţine de întâlniri regionale pe care le am cu colegii din PSD”.

El a mai fost întrebat dacă există vreo posibilitate ca PSD să voteze guvernul Mureşan.

”Păi la modul cum se comportă domnul Siegfried Muresan, dumneavoastră, ce credeţi? Eu nu văd că există această posibilitate, sau e una extrem de redusă. Modul în care înţelegi să tratez pe cei de la care aştepţi voturi înseamnă că avem noi dreptate şi anume că domnia sa chiar nu-şi doreşte să fie prim-ministru, domnia sa îşi doreşte să facă un joc politic cum l-a făcut şi peste vară, încercând să-şi crească anvergura politică”, a mai precizat Sorin Grindeanu.

PSD a anunţat că nu susţine învestirea Guvernului Mureşan.

Ultimele știri
Citește și...