Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis definitiv, joi, 15 octombrie 2026, să mențină hotărârea Curții de Apel București în procesul privind obligația Guvernului și a Ministerului Finanțelor de a asigura fondurile necesare plății restanțelor salariale din sistemul judiciar.
Verdictul reprezintă o înfrângere pentru Executiv într-un litigiu cu implicații bugetare majore, a cărui miză financiară este estimată la aproximativ un miliard de euro. Instanța supremă consideră nelegal refuzul autorităților de a aloca banii pentru drepturi salariale deja recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive.
Decizia vine într-un moment în care finanțele publice sunt supuse unor presiuni considerabile, iar obligațiile salariale restante ale statului continuă să genereze costuri suplimentare prin dobânzi și penalități.
În comunicatul transmis joi, Înalta Curte precizează că hotărârea este definitivă și executorie, iar Guvernul nu poate invoca prioritățile bugetare pentru a evita îndeplinirea obligațiilor stabilite prin lege.
Instanța supremă critică dur conduita Executivului și avertizează că amânarea plăților nu face decât să majoreze datoriile suportate în final din bugetul public.
Înalta Curte a menținut decizia Curții de Apel București. Guvernul pierde definitiv procesul
Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a soluționat definitiv litigiul dintre ordonatorul principal de credite responsabil de bugetul instanțelor judecătorești și Guvernul României, respectiv Ministerul Finanțelor.
Procesul a vizat obligația autorităților executive de a pune la dispoziție resursele bugetare necesare achitării drepturilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive.
Instanța supremă a menținut soluția Curții de Apel București, confirmând că neasigurarea fondurilor pentru executarea acestor obligații reprezintă o conduită nelegală.
Potrivit comunicatului ÎCCJ, obligațiile de plată erau deja stabilite prin titluri executorii și recunoscute inclusiv prin actele normative prin care Guvernul decisese eșalonarea sumelor.
Cu toate acestea, fondurile necesare nu au fost asigurate.
„Statul nu poate recunoaște existența unei datorii prin propriile acte normative și, în același timp, să refuze asigurarea resurselor necesare executării acesteia”, transmite Înalta Curte.
Judecătorii subliniază că o asemenea conduită contravine principiilor legalității, securității raporturilor juridice și autorității hotărârilor judecătorești definitive.
Nota de plată: un miliard de euro. Ce înseamnă verdictul pentru bugetul statului
Miza financiară a disputei privind restanțele salariale din Justiție este estimată la aproximativ un miliard de euro, o sumă care pune o presiune suplimentară asupra bugetului de stat.
Este important însă de precizat că în comunicatul din 15 octombrie Înalta Curte nu indică explicit valoarea totală de un miliard de euro și nici nu stabilește un calendar concret pentru achitarea integrală a acestei sume.
Documentul confirmă obligația autorităților de a asigura fondurile necesare executării titlurilor existente, în condițiile legii.
Dincolo de valoarea datoriei, problema majoră pentru Guvern este că obligațiile salariale restante continuă să producă efecte financiare cât timp sunt amânate.
ÎCCJ susține că deciziile succesive de eșalonare au transformat o datorie salarială într-o povară bugetară tot mai mare, prin acumularea dobânzilor și penalităților.
Prin urmare, întârzierea plăților nu înseamnă dispariția obligațiilor, ci, dimpotrivă, creșterea costului final suportat de stat.
ÎCCJ acuză Guvernul că a majorat datoriile prin amânarea plăților. Costuri suplimentare de peste 21% anual
Una dintre cele mai importante precizări din documentul transmis de Înalta Curte privește mecanismul prin care restanțele salariale au ajuns să genereze costuri suplimentare considerabile.
Potrivit instanței supreme, datoriile către magistrați au fost eșalonate prin așa-numitele „ordonanțe-trenuleț”, pe perioade de cinci ani, cu tranșe de plată mai mari spre finalul intervalului.
ÎCCJ arată că o parte semnificativă a obligațiilor este reprezentată de dobânzi și penalități prevăzute de lege.
În evaluarea prezentată de instanță, fiecare an de amânare adaugă peste 21% la datoria inițială.
Pentru comparație, comunicatul indică o dobândă medie a datoriei publice de 7,4%.
Diferența este folosită de Înalta Curte pentru a argumenta că strategia Guvernului de a amâna plata restanțelor este dezavantajoasă inclusiv din punct de vedere economic.
Instanța consideră că Executivul a contribuit astfel la creșterea obligațiilor pe care bugetul public trebuie să le suporte.
Mai mult, ÎCCJ precizează că 41,5% din diferențele salariale propriu-zise, fără penalități și alte accesorii, revin la bugetul de stat sub forma contribuțiilor obligatorii și a impozitului pe salarii.
Înalta Curte: Respectarea hotărârilor definitive nu depinde de voința politică a Guvernului
Comunicatul ÎCCJ conține și un mesaj ferm privind raporturile dintre puterea judecătorească și cea executivă.
Instanța supremă susține că Guvernul nu poate decide discreționar dacă pune sau nu în aplicare hotărârile judecătorești definitive, indiferent de dificultățile bugetare.
„Respectarea hotărârilor judecătorești definitive și executarea obligațiilor salariale ale statului sunt imperative constituționale, nu opțiuni ale puterii executive”, arată ÎCCJ.
Potrivit instituției, deși necesarul de fonduri fusese fundamentat și solicitat, autoritățile executive nu și-au îndeplinit obligațiile prevăzute de legislația finanțelor publice.
Instanța susține că această conduită a continuat inclusiv sub actualul Guvern.
„Marja de apreciere bugetară nu poate fi transformată într-un instrument de neexecutare a obligațiilor legal stabilite”, se arată în comunicat.
Înalta Curte insistă că disciplina bugetară nu poate constitui o justificare pentru nerespectarea legii și că obligațiile rezultate din hotărâri definitive trebuie executate indiferent de identitatea creditorului.
Peste 400.000 de persoane au dat statul în judecată pentru drepturi salariale. Magistrații reprezintă o mică parte
Într-o anexă la comunicat, Înalta Curte prezintă date statistice privind amploarea litigiilor salariale din România.
Potrivit centralizării instituției, 402.926 de persoane din diferite categorii profesionale sunt implicate în litigii pentru recunoașterea unor drepturi salariale.
Datele indică un total de 83.976 de dosare, dintre care 67.577 au fost soluționate în primă instanță sau definitiv, iar 16.399 sunt încă în curs de soluționare.
Din perspectiva persoanelor implicate, situația prezentată de ÎCCJ este următoarea:
- 159.119 persoane au obținut hotărâri definitive favorabile;
- 179.874 de persoane au câștigat în primă instanță;
- 63.933 de persoane sunt implicate în litigii aflate încă pe rol.
Cea mai numeroasă categorie este reprezentată de angajații din învățământ, cu 171.190 de persoane.
Urmează informaticienii, grefierii și alte categorii de personal din Justiție, cu 45.367 de persoane, și angajații Ministerului Afacerilor Interne, cu 30.919 persoane.
Alte categorii importante sunt angajații din finanțe publice, ANAF și vamă, cu 24.982 de persoane, precum și personalul medical și sanitar, cu 24.171 de persoane.
În cazul magistraților, centralizarea indică 6.817 persoane.
Prin prezentarea acestor date, Înalta Curte încearcă să arate că problema restanțelor salariale nu este specifică exclusiv sistemului judiciar, ci afectează un număr mult mai mare de angajați.
Instituția consideră că litigiile salariale reflectă deficiențe structurale ale legislației și ale modului în care autoritățile publice își respectă obligațiile.
De unde provin restanțele salariale ale magistraților
Înalta Curte respinge ideea că drepturile salariale revendicate de magistrați ar fi fost acordate prin hotărâri judecătorești fără fundament legal.
Potrivit explicațiilor instituției, salarizarea în sistemul judiciar este construită pe baza Valorii de Referință Sectoriale, stabilită prin legislație.
Ulterior, modificările legislative au introdus majorări pentru anumite specializări sau categorii profesionale, iar aplicarea principiului egalității de tratament salarial a generat litigii privind recunoașterea unor diferențe de venit.
ÎCCJ susține că soluțiile pronunțate în aceste procese au avut la bază legislația aplicabilă, deciziile Curții Constituționale și principiul remunerației egale pentru muncă egală.
În același timp, instanța precizează că statul a prevăzut prin acte normative succesive păstrarea drepturilor salariale deja câștigate.
Litigiile au vizat, între altele, diferențe de încadrare, majorări și indexări neacordate, sporuri, ore suplimentare și alte drepturi salariale.
Ce urmează după decizia definitivă a Înaltei Curți
Hotărârea pronunțată la 15 octombrie 2026 este definitivă și executorie, potrivit comunicatului oficial.
Prin urmare, autoritățile competente trebuie să îndeplinească obligațiile stabilite de instanță, în condițiile legii.
Pentru Guvern și Ministerul Finanțelor, verdictul readuce în prim-plan problema identificării resurselor necesare pentru achitarea restanțelor salariale recunoscute prin titluri executorii.
În lipsa unui calendar de plată prezentat în comunicat, rămâne de văzut cum vor fi asigurate fondurile și ce măsuri bugetare vor fi adoptate pentru executarea obligațiilor.
Înalta Curte avertizează însă că transferarea acestor datorii de la un exercițiu bugetar la altul nu reprezintă o soluție, deoarece amânările generează costuri suplimentare.
Instituția respinge și ideea că plata drepturilor salariale restante ar putea fi considerată, în sine, responsabilă pentru dificultățile economice ale statului.
În opinia ÎCCJ, tocmai nerespectarea obligațiilor legale și acumularea penalităților contribuie la împovărarea bugetului public.
Verdictul de joi închide definitiv disputa judiciară privind obligația asigurării fondurilor, dar deschide o nouă etapă pentru Executiv: punerea în aplicare a hotărârii și gestionarea impactului financiar al restanțelor salariale.
