2 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024

Judecător de la Tribunalul Bucureşti prins cu 6 milioane de euro care nu se regăsesc în declarația de avere  

Agenţia Naţională de Integritate anunţă, mierucri, că a constatat o diferenţă nejustificată în averea unui judecător de la Tribunalul Bucureşti, suma care nu se regăseşte în acte depăşind 30 de milioane de lei (6 milioane de euro).

De asemenea, s-a regăsit o diferenţă de peste un million de lei în cazul unui angajat cu statut special din Poliţia Capitalei.

”Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unor diferenţe nejustificate între averea dobândită şi veniturile realizate în cuantum total de 31.602.501 Lei în cazul a două persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010”, anunţă, miercuri, ANI, într-un comunicat de presă.

Instituţia precizează că este vorba despre Mazilu Gabriela – Cristina, judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti şi fost judecător în cadrul Judecătoriei Sector 4.

În cazul ei s-a constatat o diferenţă nejustificată în cuantum total de 30.388.515 Lei, în perioada exercitării funcţiei publice

Cea de-a doua persoană vizată este Nicoreşteanu Ionuţ – Victor, funcţionar public cu statut special  în cadrul  Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în cazul căruia s-a constatat o diferenţă nejustificată în cuantum total de 1.213.986  lei.

”Astfel, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către MAZILU GABRIELA – CRISTINA, şi respectiv, NICOREŞTEANU IONUŢ – VICTOR, în perioada exercitării funcţiilor publice”, a mai transmis ANI.

Instituţia a precizat că persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.