15.8 C
București
vineri, septembrie 20, 2024

Putin avertizează că conflictul Israel-Hamas s-ar putea răspândi dincolo de Orientul Mijlociu și condamnă bombardarea Gaza

Președintele Vladimir Putin a avertizat miercuri că războiul Israelului cu Hamas s-ar putea extinde dincolo de Orientul Mijlociu și a spus că este greșit faptul că civilii nevinovați din Gaza sunt pedepsiți pentru crimele altora, scrie Reuters.

Putin, care a făcut aceste comentarii la o întâlnire de la Kremlin cu lideri religioși ruși de diferite credințe, a spus că vărsarea de sânge în regiune trebuie să înceteze. El a spus că le-a transmis altor lideri mondiali prin convorbiri telefonice că, dacă nu, există riscul unei conflagrații mult mai ample.

„Sarcina noastră de astăzi, principala noastră sarcină, este să oprim vărsarea de sânge şi violenţa”, a spus Putin, potrivit unei transcrieri publicate de Kremlin.

„În caz contrar, continuarea escaladării crizei este plină de consecinţe grave şi extrem de periculoase şi distructive. Şi nu numai pentru regiunea Orientului Mijlociu. Ar putea să se extindă mult dincolo de graniţele Orientului Mijlociu”, a avertizat liderul de la Kremlin.

Amintim că aproximativ 10.000 de civili au fost ucişi de la începutul războiului din Ucraina, conform datelor oficiale transmise de ONU.

Cifra reală este probabil mult mai ridicată. ONU notează că bilanţul nu este complet pentru că lipsesc date din mai multe regiuni, în special din Mariupol, Lîsîceansk şi Severodoneţk, ocupate de forţele ruse după lupte grele, dar şi din Kiev.

Cifrele ONU mai arată că vasta majoritate a celor ucişi – 7.339 – au murit în regiuni ucrainene bombardate de Rusia şi apărate de armata ucraineană.

Putin critică din nou Occidentul

În remarci critice la adresa Occidentului, el a spus că anumite forţe – pe care nu le-a numit – caută să provoace o nouă escaladare şi să atragă în conflict cât mai multe alte ţări şi popoare.

Scopul, a spus el, este de a „lansa un adevărat val de haos şi ură reciprocă nu numai în Orientul Mijlociu, ci şi mult dincolo de graniţele sale”.

Printre altele, „ei încearcă să se joace cu sentimentele naţionale şi religioase a milioane de oameni”, a afirmat Putin, fără a preciza cine sunt aceşti „ei”.

Putin a transmis condoleanţe familiilor israelienilor şi cetăţenilor din alte ţări care au fost ucişi sau răniţi de Hamas în atacul sângeros din 7 octombrie. Moscova, a arătat el, a continuat să pledeze pentru o soluţie cu două state în problema palestiniano-israeliană, considerând că este singura cale de a ajunge la o înţelegere pe termen lung.

Cu toate acestea, liderul de la Kremlin a precizat clar că, în opinia sa, Israelul a greşit continuând să bombardeze Gaza ca represalii pentru măcelul şi luarea de ostatici a cetăţenilor israelieni de către Hamas.

„De asemenea, este clar pentru noi că oamenii nevinovaţi nu ar trebui să fie traşi la răspundere pentru crimele comise de alţii”, a spus Putin.

„Lupta împotriva terorismului nu poate fi condusă în conformitate cu faimosul principiu al responsabilităţii colective atunci când bătrâni, femei, copii, familii întregi şi sute de mii de oameni sunt lăsaţi fără adăpost, hrană, apă, electricitate şi asistenţă medicală”, a adăugat Vladimir Putin.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.