În octombrie 2022, aproximativ 200 de prizonieri ai unei colonii de maximă securitate din regiunea Celeabinsk, Rusia, au fost recrutați în trupele de mercenari Wagner și au intrat în război în Ucraina.
New York Times a aflat soarta a 172 dintre ei și a alcătuit un portret al „wagneritului”, studiind bazele de date judiciare și discutând cu rudele foștilor prizonieri, dar și cu foștii luptători, arată publicația de investigație Meduza.
O treime dintre cei recrutați au executat o pedeapsă pentru crimă. Unul din patru care mergeau pe front au murit. Majoritatea supraviețuitorilor s-au întors acasă.
Unii dintre ei au încălcat legea din nou. Alții povestesc cum rudele lor sunt acum mândri de ei, îi mulțumesc lui Vladimir Putin pentru șansa de a începe o nouă viață fără să-și pună întrebări de ce a fost necesar războiul în care s-au aflat și învață să trăiască cu rănile primite pe câmpul de luptă.
Coloniile în care stăteau deținuții
Colonia corecțională nr. 6, situată la marginea orașului Kopeisk din regiunea Celeabinsk, este descrisă de jurnaliștii de la The New York Times drept „un complex de barăci și ateliere”.
Acestea îi includ pe cei condamnați pentru infracțiuni grave – omor, tâlhărie, trafic de droguri. Corupția este răspândită în colonie, susține ziarul, iar pentru o anumită taxă, prizonierii au acces la aproape orice serviciu: o vizită cu familia, o referință pozitivă pentru eliberare condiționată, droguri.
Cu toate acestea, puterea reală în colonie aparține prizonierilor cu autoritate (NYT îi numește „frații”), care păstrează ordinea și exploatează alți prizonieri, obligându-i să curețe toaletele, să lucreze ca servitori și să îi supună violenței sexuale.
În octombrie 2022, Evgheni Prigojin a vizitat IK-6 – la acel moment, recrutarea în masa pentru trupele Wagner era deja în curs.
Condamnaților li s-a promis un salariu bun și o amnistie după șase luni de participare la ostilități. Din colonia Kopeisk, proiectată pentru aproximativ 1.500 de oameni, au mers la luptă cel puțin 197 de prizonieri.
Jurnaliştii de la The New York Times, care au studiat bazele de date ale instanţelor şi au discutat cu prizonierii înşişi şi cu familiile lor, au urmărit soarta a 172 dintre ei.
Cine sunt prizonierii recrutați de Wagner
NYT descrie unul dintre prizonierii recrutațu pentru război după cum urmează: 33 de ani, dintr-un oraș mic sau sat, care ispășește o pedeapsă pentru vânzarea de droguri, pedeapsa rămasă este de aproximativ cinci ani. Potrivit statisticilor, fiecare treime dintre cei recrutați a fost condamnat pentru crimă.
Mulți prizonieri au citat printre motivele care i-au determinat să semneze un contract cu Wagner, patriotismul, dorința de a evada din colonie și setea de activitate după mulți ani de închisoare.
Alexander Mokin, în vârstă de 35 de ani, executa 11 ani de închisoare pentru trafic de droguri (nu s-a precizat când a fost condamnat și câți ani mai avea până la eliberare). În mesaje adresate unui prieten, acesta s-a plâns de abuzul paznicilor care l-au trimis în izolare pentru cele mai mici infracțiuni și că nu își permite să cumpere nici măcar cele mai necesare lucruri din magazinul închisorii.
„Îmi doresc foarte mult să merg acolo [la război], știind că aceasta este cel mai probabil o cale fără întoarcere”, i-a scris Mokin unui prieten după vizita lui Prigojin în colonie. A murit la două luni după ce a fost trimis pe front.
Un alt condamnat, care ispășea 20 de ani pentru uciderea a două persoane și a cerut să fie numit „Lupul”, a spus că a acceptat cu ușurință oferta lui Prigojin pentru că era „obosit” de colonie.
„M-am săturat să fiu în închisoare, mi-am dat seama că nu era locul meu. Am înțeles ce făceam și mi-am asumat responsabilitatea pentru asta”, a spus el. După întoarcerea din război, „Wolf” lucrează ca sudor.
”Carne de tun”
După cum scrie The New York Times, în război prizonierii erau folosiți cel mai adesea ca „carne de tun” (mulți experți militari, martori oculari și luptătorii înșiși spun asta).
Recrutarea condamnaților, conchide publicația, i-a permis lui Vladimir Putin să evite un al doilea val de mobilizare, care ar fi devenit o măsură nepopulară în țară.
În același timp, în detrimentul condamnaților, care proveneau în mare parte din familii sărace și din mediul rural, „apariția de normalitate” a fost menținută pentru locuitorii înstăriți din marile orașe.
„Când civilii sunt mobilizați, ei sunt smulși de familie și de muncă, dar noi, nu avem nimic de pierdut”, a declarat un recru pe nume Alexander pentru ziar.
