4 C
București
joi, noiembrie 21, 2024

Medicul responsabil pentru moartea Alexandrei Ivanov, într-o maternitate din Botoşani, a fost concediat

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani a dispus desfacerea contractului de muncă al medicului Mariana Pitrop de pe Secţia de obstretică şi ginecologie.

Mariana Pitrop este considerată responsabilă de moartea Alexandrei Ivanov, o tânără de 25 de ani care ajunsese la Maternitate pentru a naşte.

Decizia a fost luată în baza unei propuneri venite din partea Comisiei de disciplină a Spitalului Judeţean pe motiv că medicul nu şi-ar îndeplinit atribuţiile de serviciu.

„În urmă cu două luni, Comisia de disciplină a Spitalului Judeţean a început o anchetă legată de decesul Alexandrei Ivanov. În această comisie de disciplină au fost anchetaţi personalul medical care a desfăşurat activitatea medicală în data de 18 august 2023, iar în urma raportului de cercetare disciplinară, ne referim aici doar activitatea administrativă a personalului medical care a avut activitate în garda din 18 august 2023, s-au făcut propuneri pentru cele trei persoane, respectiv infirmieră, asistentă şi medicul de gardă”,
a declarat managerul spitalului, medicul Monica Adăscăliţei.

Medicul Mariana Pitrop este cercetată penal şi pentru ucidere din culpă, ancheta în cazul morţii Alexandrei Ivanov fiind desfăşurată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

Alexandra Ivanov a murit la aproape nouă ore după ce a fost internată

Alexandra Ivanov a murit la aproape nouă ore după ce a fost internată în Maternitatea din Botoşani.

Ea era însărcinată în luna a treia şi a ajuns la spital cu ambulanţa după ce a acuzat dureri şi hemoragie.

După ce a fost supusă unui set de analize şi a fost perfuzată, cadrele medicale au ignorat-o toată noaptea.

Dimineaţa, starea ei de sănătate s-a înrăutăţi considerabil, decedând în Secţia de anestezie – terapie intensivă. Tânăra de 25 de ani nu a beneficiat, timp de aproape şapte ore, de îngrijiri medicale, a arătat un raport preliminar întocmit de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Botoşani. 

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.