0.1 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024

Nou nume în dosarul achiziției de vaccinuri: Andrei Baciu, fostul secretar de stat, urmărit penal de DNA

DNA a anunțat începerea urmăririi penale față de fostul secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combaterea corupţiei au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul Andrei Romică Baciu, la data faptelor având funcţia de secretar de stat cu atribuţii delegate de ministru al Sănătăţii, pentru abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de DNA, procurorii arată, în ordonanţă, că în 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării şi distribuţiei vaccinurilor împotriva COVID-19 prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziţia unor opţiuni viabile de vaccinuri şi care a presupus negocierea de către Comisia Europeană a unor acorduri de achiziţie anticipată cu producătorii de vaccinuri în numele statelor membre.

Astfel, vaccinurile urmau să fie distribuite statelor membre UE în funcţie de numărul populaţiei, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populaţie revenea statelor membre.

Acuzațiile DNA

DNA susţine că statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de 5 zile de la notificare, o clauză de „opt-out”, astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuţie pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite.

”În contextul menţionat mai sus, suspectul Baciu Romică Andrei, la data faptelor având funcţia de secretar de stat cu atribuţii delegate de ministru al Sănătăţii, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziţiei, ar fi susţinut un memorandum aprobat la data de 19 aprilie 2021 de către suspectul Cîţu Florin Vasile, în calitate de prim-ministru al Guvernului României, care ar fi avut ca urmare tranzacţionarea şi ordonanţarea la plată a achiziţiei, în plus, a unei cantităţii de 4.260.269 doze de vaccin Pfizer.

Suspectul Baciu Romică Andrei ar fi întreprins demersurile menţionate mai sus în condiţiile în care ar fi cunoscut faptul că numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane şi că dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane”, arată DNA.

Lui Baciu i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.