6.3 C
București
duminică, noiembrie 10, 2024

Raport: 2023 este cel mai cald an din istorie pentru România cu o temperatură medie de 12,5 grade

Ministerul Mediului anunţă că 2023 este cel mai cald an din istorie pentru România cu o temperatură medie de 12,5 grade şi o abatere termică de 2,3 grade față de normalul perioadei 1981 – 2010.

Totodată intervalul 2012-2023 devine cea mai caldă perioadă de 12 ani consecutivi din istoria măsurătorilor meteorologice, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Cel mai cald an din istorie a avut şi cel mai călduros Crăciun, maxima zilei fiind de 17 grade Celsius, iar la staţia meteo de la Calafat, s-au înregistrat, aproape 21 de grade, un record de temperatură al ultimilor şase ani.

”2023 este cel mai cald an din istorie pentru România cu o temperatură medie de 12,5 grade şi o abatere termică de 2,3 grade fata de normalul perioadei 1981 – 2010. Totodată intervalul 2012-2023 devine cea mai caldă perioadă de 12 ani consecutivi din istoria măsurătorilor meteorologice, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). Potrivit serviciului pentru schimbări climatice Copernicus, şi la nivel european 2023 a fost cel mai cald an înregistrat vreodată, iar oamenii de ştiinţă avertizează că încălzirea globală, perioadele de secetă severă, vor continua în condiţiile în care emisiile de gaze cu efect de seră sunt în creştere”, se arată în comunicatul MInisterului Mediului.

Acest fenomen este strâns legat de efectul de seră

Potrivit ministerului, ”tendinţa actuală a încălzirii globale este rezultatul activităţilor antropice (probabilitate de peste 95%) şi se desfăşoară cu o rată fără precedent”.

”Acest fenomen este strâns legat de efectul de seră, proces prin care atmosfera captează o partea a energiei solare, cealaltă parte fiind radiată înapoi în spaţiu. Gazele cu efect de seră, dioxidul de carbon (CO2), metanul (CH4), oxidul de azot (N2O) sunt rezultatul, în special, al arderii combustibililor fosili iar în prezent, depăşesc semnificativ nivelurile preindustriale. Omenirea emite, în prezent, aproximativ 40 de gigatone de CO2 pe an. Pentru a rămâne în limitele Acordului de la Paris de a limita încălzirea globală la 1,5 grade Celsius, cantitatea totală de carbon pe care o mai putem emite este de aproximativ 250 de gigatone. Corelând şi alţi factori care contribuie la încălzire, timpul care ne-a rămas pentru a reduce total emisiile este de aproximativ cinci ani”, se menţionează în comunicat.

Ministerul Mediului mai afirmă că în vederea combaterii încălzirii globale, s-a discutat despre efectele acesteia în cadrul mai multor conferinţe şi s-au adoptat tratate menite să reglementeze acţiunile necesare pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

2023 are acum şase luni şi două anotimpuri

”2023 are acum şase luni şi două anotimpuri care au depăşit recordurile. Această lună noiembrie extraordinară, care include două zile cu temperaturi cu 2 grade peste nivelurile preindustriale, înseamnă că 2023 este cel mai cald an înregistrat vreodată în istorie”, a declarat Samantha Burgess, şef adjunct al Serviciului Copernicus pentru schimbări climatice (C3S), într-un comunicat de presă. Şi pentru România, cu o temperatură medie de 12,5 grade şi abatere termică de 2,3 grade faţă de normalul perioadei 1981 – 2010, 2023 a fost cel mai cald an din istorie.

Cel mai cald an din istorie a avut şi cel mai călduros Crăciun. Maxima zilei a fost de 17 grade Celsius, iar la staţia meteo de la Calafat, s-au înregistrat, aproape 21 de grade, un record de temperatură al ultimilor şase ani. O masă de aer tropical a ajuns din sudul continentului în ţara noastră şi, astfel, s-au atins temperaturi foarte ridicate în decembrie.

Ziua de sâmbătă, 21 octombrie, a fost extrem de caldă, cu recorduri la 129 de staţii din ţara noastră, pentru istoria recentă, de când se fac măsurători”, spune ministerul.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.