0.1 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024

Date Eurostat: Românii erau în 2022 printre europenii cei mai mulţumiţi de viaţa lor. Pe ultimul loc – Bulgaria

Cetățenii românii, polonezii și austriecii sunt europenii care în anul 2022 se declarau cei mai mulţumiţi în general de viaţa lor, iar cel mai puţin mulţumiţi sunt bulgarii, potrivit Eurostat.

Solicitaţi să-şi autoevalueze pe o scară de la 1 (foarte nemulţumit) la 10 (foarte mulţumit) nivelul de satisfacţie faţă de viaţă în general, austriecii au fost în frunte, cu 7,9 puncte, peste media europeană de 7,1.

Poziţia a doua a nivelului de mulţumire este împărţită de finlandezi, polonezi şi români, toţi cu un punctaj de 7,7.

Urmează, la mică distanţă, belgienii şi olandezii, fiecare cu 7,6 puncte.

Cel mai redus nivel al mulţumirii faţă de viaţă a fost observat în rândul bulgarilor (5,6 puncte), germanilor (6,5 puncte) şi grecilor (6,7 puncte).

Italienii şi francezii sunt în jurul mediei europene, cu 7,2 şi, respectiv, 7 puncte.

În toate statele UE, cu excepţia Bulgariei, evaluarea medie a nivelului de satisfacţie este peste 6, aşadar majoritatea cetăţenilor europeni se declară mai degrabă mulţumiţi decât nemulţumiţi de viaţa lor.

Acest nivel de satisfacţie poate fi influenţat de factori precum vârsta, nivelul de educaţie, situaţia financiară şi familială proprie, precum şi de diversitatea experienţelor, opţiunilor, priorităţilor şi valorilor individuale, explică Eurostat.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.