4 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024

MApN anunță exerciţii de mobilizare în şase judeţe. Ce urmăresc exerciţiile

Ministerul Apărării anunţă, marţi, că va organiza, în 2024, exerciţii de mobilizare în şase judeţe, care urmăresc completarea cu resurse umane şi materiale a unităţilor și realizarea coeziunii acţionale între militarii activi şi rezervişti.

”Ministerul Apărării Naţionale va continua să desfăşoare şi în 2024 verificarea stadiului pregătirii populaţiei, economiei şi a teritoriului pentru apărare prin exerciţii de mobilizare, care vor fi organizate în şase judeţe”, a transmis, marţi, MApN, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, scopul exerciţiilor este de a verifica completarea cu resurse umane şi materiale a unităţilor, realizarea coeziunii acţionale între militarii activi şi rezervişti, precum şi instruirea specifică fiecărei arme.

”Angajatorii au obligaţia de a asigura prezenţa rezerviştilor care au calitatea de salariaţi ai operatorilor economici, prin acordarea unui concediu suplimentar plătit de maximum cinci zile, pe baza unei adeverinţe eliberate de centrul militar, conform prevederilor cuprinse la art. 75 din Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare. Documentele pentru convocarea rezerviştilor la exerciţii vor fi trimise prin intermediul structurilor specializate ale Ministerului Afacerilor Interne”, a mai transmis instituţia citată.

Potrivit ministerului, exerciţiile de mobilizare se desfăşoară anual, conform Legii nr. 355/2009 privind regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de război, ale Legii nr. 477/2003, republicată, privind pregătirea economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale ”Planului verificării stadiului pregătirii populaţiei, economiei şi a teritoriului pentru apărare prin exerciţii şi antrenamente în perioada 01.01 – 31.12.2024”, aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.