16.8 C
București
vineri, septembrie 20, 2024

Trupul unei fetițe de șase ani din Gaza a fost recuperat alături de familie după 12 zile de căutări. Cazul lui Hind

Societatea Semilunii Roșii Palestiniene (PRCS) a declarat că trupul unei fetițe de șase ani care a implorat salvatorii din Fâșia Gaza să trimită ajutor după ce a fost prinsă de focul israelian a fost recuperat – alături de cinci membri ai familiei și doi lucrători de la ambulanță care au mers să o salveze, scrie Sky News.

PRCS a acuzat Israelul că a vizat în mod deliberat ambulanța trimisă să o salveze pe Hind Rajab, după ce aceasta a petrecut ore întregi la telefon cu dispecerii cerșind ajutor – cu sunetul împușcăturii răsunând în fundal – cu aproximativ 12 zile în urmă. 

„Ocupaţia a vizat în mod deliberat echipajul Semilunii Roşii, în ciuda unei coordonări prealabile pentru a permite ambulanţei să ajungă la faţa locului ca să o salveze pe Hind”, a declarat Semiluna Roşie într-un comunicat.

Armata israeliană nu a răspuns imediat la o solicitare a Reuters de a comenta declaraţia Semilunii Roşii.

Membrii familiei au găsit trupul lui Hind împreună cu cele ale unchiului şi mătuşii sale şi ale celor trei copii ai lor, într-o maşină în apropierea unui sens giratoriu din suburbia Tel al-Hawa din oraşul Gaza, a raportat agenţia oficială palestiniană de ştiri Wafa.

Semiluna Roşie a publicat o fotografie a ambulanţei, în care se vede aproape complet arsă. Imaginile filmate de Al Jazeera de la faţa locului păreau să arate ambulanţa la doar câţiva paşi de maşina în care se afla familia, o Kia Picanto neagră avariată şi plină de găuri de gloanţe.

Situaţia dificilă a lui Hind, dezvăluită în clipuri audio sfâşietoare în timp ce vorbea îngrozită cu lucrătorii de la salvare, în urmă cu 12 zile, a subliniat condiţiile imposibile pentru civili în faţa asaltului de patru luni al Israelului asupra Fâşiei Gaza. Peste 28.000 de persoane ar fi fost ucise în Gaza începând din 7 octombrie, potrivit autorităţilor sanitare de aici.

Pe parcursul războiului, armata israeliană a declarat că ia măsuri pentru a evita victimele civile, dar s-a confruntat cu critici internaţionale puternice din cauza numărului mare de victime.

Înregistrările audio publicate de Semiluna Roşie la începutul acestei luni redau un apel către dispecerat care a fost făcut mai întâi de verişoara adolescentă a lui Hind, Layan Hamadeh, care a spus că un tanc israelian se apropie, înainte de a se auzi tiruri şi ţipete. Considerată a fi singura supravieţuitoare, Hind a rămas la telefon timp de trei ore cu dispecerii, care au încercat să o liniştească în timp ce se pregăteau să trimită o ambulanţă. „Veniţi să mă luaţi”, a fost auzită Hind plângând cu disperare într-o altă înregistrare audio. „Sunt atât de speriată, vă rog să veniţi”, a implorat fetiţa.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.