4.8 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024

Exercițiu național de alarmare publică miercuri în toată țara: Oamenii sunt sfătuiţi să nu intre în panică

Exercițiu național de alarmare publică, miercuri, pentru situații de urgență și pentru a verifica funcționarea sirenelor electrice și electronice din toate județele țării și din București.

Astfel, va fi verificat modul de funcţionare al tuturor mijloacelor de alarmare publică. Prin modul de acţionare a acestora, există posibilitatea de a crea disconfort în spaţiul public, însă autorităţile transmit că astfel de exerciţii periodice sunt necesare şi benefice.

Oamenii sunt sfătuiţi să nu intre în panică, fiind vorba doar despre un exerciţiu, care are ca scop cunoaşterea semnificaţiei semnalelor de alarmare şi a măsurilor care trebuie adoptate în situaţia manifestării unor factori de risc.

Pe timpul desfăşurării acestei activităţi, locuitorii nu trebuie să-şi întrerupă activitatea normală, deoarece acest exerciţiu implică doar personalul de la nivelul administraţiei publice locale.

Semnalele de alarmare acustice a populaţiei, a instituţiilor publice şi a operatorilor economici sunt: alarmă aeriană, alarmă la dezastre, prealarmă aeriană şi încetarea alarmei.

Durata fiecărui semnal de alarmare, pentru toate mijloacele de alarmare, este următoarea:

– Semnalul Alarmă la dezastre se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 5 sunete a 8 secunde fiecare, cu pauză de 5 secunde între acestea;

– Semnalul Prealarmă aeriană se compune din 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 3 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 6 secunde între acestea;

– Semnalul Alarmă aeriană se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 15 sunete a câte două secunde fiecare, cu pauză de două secunde între acestea;

– Semnalul Încetarea alarmei se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de două minute. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de un minut.

În acest an, în 28 februarie, sunt sărbătoriţi 91 de ani de Protecţie Civilă în România şi este marcată împlinirea a 47 de ani de la cutremurul din Vrancea din 4 martie 1977,  cel mai devastator din istoria României.

Pentru marcarea acestui moment, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene/Bucureşti-Ilfov organizează, la nivel naţional, o serie de activităţi menite să dezvolte comportamentul preventiv în rândul tuturor categoriilor de public.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.