Acasă Actualitate Acuzații grave la Spitalul ”Sfântul Pantelimon”: Rafila anunță o analiză detaliată în...

Acuzații grave la Spitalul ”Sfântul Pantelimon”: Rafila anunță o analiză detaliată în urma celor 20 de decese suspecte

0

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat o analiză detaliată a cazurilor de deces suspecte de la Spitalul ”Sfântul Pantelimon”, vizat de o anchetă după acuzații privind administrarea incorectă a unei substanțe.

Rafila a declarat că va fi realizată o statistică rigurosă pentru a stabili dacă au existat acumulări de decese pe perioade mai scurte de timp, atât la Spitalul Pantelimon, cât și la alte unități sanitare.

Ministrul Sănătăţii a fost întrebat dacă a cerut şi o statistică a numărului de decese în spitalul Pantelimon.

”Totdeauna lucrăm şi cu statistica şi statistica se face pe perioade mai lungi de timp. O să facem şi o statistică, dacă au existat acolo sau la alte spitale şi acumulări de cazuri, de decese, pe perioade mai scurte de timp”, a precizat ministrul.

”Eu, fără să fiu specialist în Terapie Intensivă, pot să vă spun că şi în pandemie şi în cazul sezoanelor de viroze respiratorii există anumite săptămâni când, la nivel naţional, se înregistrează un număr mai mare de decese, dar o să vedem la ce spital şi eventual, comparativ cu alte spitale de urgenţă, pentru că trebuie să compari acelaşi tip de spital”, a mai spus Rafila.

Ministrul a menţionat că nu poţi să compari un spital care nu este de urgenţă şi cu monospecialitate cu un spital de urgenţă şi ca număr de pacienţi,

”Trebuie să facem comparaţii care să fie sustenabile”, a precizat el. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat că, vineri dimineaţă, Corpul de Control al ministrului Sănătăţii va fi la Spitalul ”Sfântul Pantelimon”, unde 20 de pacienţi şi-ar fi pierdut viaţa în urma administrării incorecte a unei substanţe.

El a precizat că echipa de control de la Ministerul Sănătăţii va fi însoţită de un reprezentant al Colegiului Medicilor. De asemenea, Rafila a menţionat că şi managerul unităţii medicale a dispus o anchetă în acest caz.

Ministerul Sănătăţii a anunţat, joi, că trimite Corpul de Control la Spitalul Clinic de Urgenţă ”Sf. Pantelimon” Bucureşti, după ce un asistent medical a sesizat că 20 de pacienţi ar fi murit din cauza administrării necorespunzătoare a unui medicament. 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version