5.4 C
București
marți, noiembrie 5, 2024

Alegeri locale 2024. Toate informațiile despre alegeri. La ora 21:00 s-a depășit pragul de 50%. Procesul de votare continuă până la ora 22

România își alege primarii, președinții de consilii județene, precum și consilieri generali și locali.

Vă prezentăm cele mai importante informații despre candidați, birourile de votare și tot ce trebuie să știți pentru a participa la vot.

LIVE Blog

UPDATE – ora 21:00

Pragul de 50% prezență la vot a fost depășit la ora 21:00. Comparativ, la alegerile locale din 2020 la aceeași oră prezența a fost de 46%.

Cea mai mare prezență la vot, la ora 21, se înregistra în județele Olt, Giurgiu, Teleorman, Sălaj și Gorj. La polul opus, cea mai scăzută prezență a fost în județul Vaslui, Iași, Galați, București și Bacău.

UPDATE – ora 20:00

La ora 20:00 s-au prezentat la vot 48 % dintre cetățeni la alegerile locale.

Ritmul votării începe să scadă începând cu ora 19:30.

UPDATE – ora 19:00

La ora 19:00 s-au prezentat la vot 42,36 % cetățeni la alegerile locale.

Prezenţa este uşor mai ridicată decât la scrutinele anterioare

La alegerile locale din 2020, la aceeaşi oră, prezenţa de 41,48 %.

UPDATE – ora 18:20

MAI: 722 de sesizări privind posibile încălcări ale legii, până la ora 17.00

Un număr de 722 de sesizări privind posibile încălcări ale legii în ceea ce priveşte procesul electoral au fost primite, duminică, până la ora 17.00, au anunţat reprezentaţii Ministerului de Interne.


Astfel, se fac cercetări cu privire la săvârşirea a 165 de posibile infracţiuni şi au fost date amenzi în valoare de peste 126.000 de lei.


Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog, până la ora 17.00 au fost primite 722 de sesizări referitoare la posibile încălcări ale legii: 273 nu s-au confirmat, iar 86 sunt în curs de verificare.

UPDATE – ora 18:00

Pragul de 40% pentru prezența la urne a fost trecut la ora 18:00.

Din informațiile Roaep.ro rezultă că cei mai mulți alegători fac parte din categoria de vârstă 45-64 de ani. (Vezi grafic mai jos).

De asemenea, la secțiile din străinătate au votat doar puțin peste 150 de mii de români, cu aproape 60% mai puțini decât în 2019.

UPDATE – ora 17:00

Pezenţa la vot la alegerile locale la ora 17:00 a fost de 35 %, conform datelor oficiale anunţate de BEC.

UPDATE – ora 16:00

Pezenţa la vot la alegerile locale a fost de 31,8 %, conform datelor oficiale anunţate de BEC.

Pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, şi-au exprimat opţiunea prin vot, până la ora 16 – 31,8% din numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale, 26,55% în mediul urban, respectiv 38,66% în mediul rural”, au declarat reprezentanţii Biroului Electoral Central.

Pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, procente mai mari s-au înregistrat în Olt – 38,79%, Vâlcea – 38,41%, Giurgium- 38,08%, Teleorman – 38%, Gorj – 37,74%. 

Participare mai redusă la vot pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European s-a înregistrat în Timiş – 30,15%, Iaşi – 27,86%, Galaţi – 26%, municipiul Bucureşti, 25,73% – Vaslui – 24,51%. 

Iar pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, participarea mai redusă s-a înregistrat în Timiş – 29,21%, Iaşi – 27,19%, Galaţi – 25,80%, municipiul Bucureşti – 24,39%, Vaslui – 24,23%”, au precizat reprezentanţii BEC.

UPDATE ora – 14:00

Prezenţa la urne pe ţară la alegerile locale a fost, duminică, până la ora 14,00, de 26%, potrivit datelor anunţate de Biroul Electoral Central.

UPDATE ora – 13:20

Teodorescu (AUR): Au fost semnalate cazuri de buletine preştampilate în Bucureşti şi în ţară; s-au deschis dosare penale

Avocata Georgiana Teodorescu, candidat AUR la alegerile europarlamentare, a semnalat, duminică, existenţa mai multor cazuri de buletine preştampilate în mai multe secţii de votare din Bucureşti şi din ţară, menţionând că au fost deschise dosare penale şi se cercetează aceste fapte de fraudă electorală.

„În mai multe locuri din ţară şi, până în acest moment, în trei sectoare ale Bucureştiului (2, 3 şi 5), au fost semnalate cazuri de buletine preştampilate, ştampila fiind aplicată pe partidele de guvernare. Sunt cazuri de mai multe astfel de buletine, în mai multe secţii de vot. A fost chemată Poliţia, s-au deschis dosare penale şi se cercetează aceste fapte de fraudă electorală. Rugăm românii să fie foarte atenţi când li se înmânează buletinele de vot, să se uite în ele până la capăt, să le frunzărească cu atenţie, să nu cumva să fie deja preştampilate. Repet, este un caz care s-a întâmplat în trei sectoare ale Bucureştiului, mai avem şi alte comune din ţară semnalate, cum ar fi comuna Dumbrăviţa din judeţul Timiş, precum şi în alte localităţi din Ilfov”, a afirmat Teodorescu, într-o conferinţă de presă.

UPDATE ora – 13:15

Dan Barna: Dacă ceva e stricat, schimbă, dacă e bun, păstrează

Vicepreşedintele USR Dan Barna, care deschide lista de candidaţi a alianţei Drepta Unită la alegerile europarlamentare, a votat duminică dimineaţă la Sibiu.

„Am votat în această dimineaţă, în Sibiu, pentru modernizare şi pentru o Românie care merge spre Europa. Am votat pentru o vorbă pe care bunicul meu ne-o spunea în copilărie: „Nepoate, dacă ceva e stricat, schimbă, dacă e bun, păstrează”.

Am votat pentru schimbarea aceasta de care România are disperată nevoie şi am foarte mare încredere că fiecare cetăţean poate şi va merge astăzi să voteze, pentru România şi pentru viitor!”, a declarat Dan Barna.

UPDATE – ora 13:00

Până la ora 13 şi-au exprimat opţiunea prin vot pentru alegerile locale 22% din numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale.

În 2019, până la ora 13:00 votaseră la acest scrutin 20% dintre alegători.

Duminică, în mediul urban au votat 18,47%, iar în mediul rural – 26,42%.

Potrivit BEC, în Capitală au votat 17,14% dintre cetăţeni. În Sectorul 1 au votat 19,67%, în Sectorul 2 – 17,68%, în Sectorul 3 – 14,33%, în Sectorul 4 – 17,68%, în Sectorul 5 – 16,81%, iar în Sectorul 6 – 18,70%.

UPDATE – ora 12:00

Până la ora 12 şi-au exprimat opţiunea prin vot pentru alegerile locale 17% din numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale.

O prezență semnificativ mai mare față de Localele din 2020 (15,7%)

UPDATE – ora 11:40

73 de sesizări de la începerea procesului de votare Dosare penale pentru 11 posibile infracţiuni

Ministerul Afacerilor Interne anunţă că duminică au fost înregistrate 73 de sesizări de la începerea procesului de votare şi că au fost deschise dosare penale pentru 11 posibile infracţiuni.

UPDATE – ora 11:20

USR a făcut cerere de suspendare a votului într-o secţie de votare din Bucureşti

USR anunţă că a făcut cerere de suspendare a votului într-o secţie de votare din Bucureşti, după ce într-o secţie de votare din Sectorul 2, Secţia 190, continuă să apară buletine de vot gata ştampilate.

”În această dimineaţă, la Secţia 190, a fost chemată poliţia după ce au fost găsite 4 buletine gata ştampilate cu PSD-PNL. Primul buletin a fost descoperit chiar de un alegător, apoi alte 3 au fost găsite pe mesele reprezentanţilor PSD-PNL. După ce poliţiştii au făcut verificări, au permis reluarea procesului de vot. După plecarea poliţiştilor, a mai fost descoperit un alt buletin gata ştampilat. Al cincilea”, arată USR într-un comunicat.

UPDATE – ora 11:05

Traian Băsescu: Cetăţenii stabilesc cât de funcţională va fi democraţia

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, la ieşirea de la urne, că alegătorii stabilesc duminică cât de funcţională va fi democraţia în România.

„Astăzi este ziua în care ei (cetăţenii) stabilesc cât de funcţională va fi democraţia în România. Dacă rezultatul va fi dincolo de votul pentru actuala putere şi o opoziţie puternică înseamnă că echilibrul democratic se va putea menţine în România şi lucrurile vor merge bine”, a afirmat Băsescu.

UPDATE – ora 11:00

Până la ora 11 şi-au exprimat opţiunea prin vot pentru alegerile locale 13% din numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale.

UPDATE – ora 10:30

PSD Iaşi reclamă că sunt foarte multe solicitări pentru urna mobilă în comunele cu edili PNL

”Până la acest moment în câteva localităţi cu primari PNL sunt foarte multe solicitări pentru urna mobilă: Plugari (107 cereri), Hălăuceşti (45), Răducaneni (60), Victoria (110), Coarnele Caprei (47). Nu toate aceste solicitări sunt însoţite de documentele justificative aferente. La Răducăneni au fost puse în toate secţiile de votare numai câte trei urne de vot, în loc de cinci, aşa cum este prevăzut legal. La Popeşti, echipa primarului PNL, în frunte cu ginerele acestuia sunt poziţionaţi în fata secţiilor de votare intimidând oamenii”, au transmis reprezentanţii PSD Iaşi.

UPDATE – ora 10:00

Prezența la urne în timp real. La ora 10:00 – 9,06% cetățeni au votat.

UPDATE – ora 9:40

Preşedintele Iohannis: Vă invit pe toţi să poftiţi la vot; este extrem de important

Preşedintele Klaus Iohannis i-a îndemnat duminică pe români să meargă la vot, punctând că este o zi importantă.

„Eu am votat şi vă invit pe toţi să poftiţi la vot. Este extrem de important”, a spus şeful statului, după ce şi-a exercitat opţiunea electorală.

Preşedintele Iohannis a subliniat importanţa alegerilor pentru Legislativul European, respectiv autorităţile locale.

UPDATE – ora 9:00

Prezența la urne în timp real. La ora 9:00 – 4,8% cetățeni au votat.

O prezență mai mare atât față de Localele din 2020 (4,3%), dar semnificativ mai mare decât la Alegerile Europarlamentare din 2019 (3,3%).

UPDATE – ora 8:40

Marcel Ciolacu: Am votat românește

Premierul Marcel Ciolacu a declarat duminică, după ce şi-a exercitat dreptul de vot la alegerile locale şi europarlamentare, că a votat româneşte.

”De asemenea, am votat româneşte, am votat pentru o voce puternică în Parlamentul European (..) şi nu în ultimul rând pentru investiţii, pentru autostrăzi, pentru şcoli, pentru spitale, pentru reindustrializarea României”, a spus liderul PSD. 

UPDATE – ora 8:30

Nicolae Ciucă: Este un moment decisiv

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat după ce a votat că este un moment decisiv, în care trebuie să ne implicăm în viitorul României.

Ciucă spune că poate fi  un viitor care poate să fie al dezvoltării, al siguranţei, sau poate fi al stagnării sau al haosului.

Este un drum de la care nu trebuie să ne abatem, indiferent cât zgomot se face, a completat Ciucă, arătând că este foarte importantă prezenţa la vot, este foarte important cine ne reprezintă la

”Am votat pentru o viaţă mai bună în fiecare comunitate, am votat pentru siguranţa românilor, pentru păstrarea valorilor noastre, a tradiţiei şi a credinţei, tot ceea ce înseamnă identitate românească, pentru o Românie puternică într-o Europă unită, pentru parcursul european al României. Este un drum de la care nu trebuie să ne abatem, indiferent cât zgomot se face”, a spus Ciucă.

UPDATE – ora 8:00

Prezența la urne în timp real. La ora 8:00 – 2,2% cetățeni au votat.

Biroul Electoral Central va prezenta duminică, în ziua alegerilor europarlamentare şi locale, din trei în trei ore, informaţii sintetice privind prezenţa cetăţenilor români la urne.

Secţiile de vot se vor deschide la ora 7,00.

Informaţiile sintetice vor fi prezentate public după cum urmează:

* la ora 10,30 – pentru ora 10,00

* la ora 13,30 – pentru ora 13,00

* la ora 16,30 – pentru ora 16,00

* la ora 19,30 – pentru ora 19,00

* la ora 22,30 – pentru ora 22,00 (când este programată închiderea urnelor).

Cu toate acestea, în ziua votării, informarea opiniei publice privind prezenţa populaţiei la vot se va face în timp real, prin afişarea pe pagina de internet a Autorităţii Electorale Permanente – https://prezenta.roaep.ro/ -, pentru fiecare secţie de votare, a numărului de alegători care figurează în SIMPV că s-au prezentat la vot, pe fiecare scrutin în parte.

UPDATE – ora 7:00

Secţiile de votare din ţară pentru alegerile locale şi europarlamentare s-au deschis, duminică, la ora 7.00, pe teritoriul României fiind organizate 18.955 de secţii de votare, iar în străinătate 915, pentru alegerile europarlamentare.

–––

În acest an, 207.389 de candidaturi au fost înscrise pentru alegerile locale, a anunţat zilele trecute preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă.

Numărul total de candidaturi este mai mic cu aproape 20% faţă de anul 2020, când au fost 256.038 de candidaturi, şi de 2016 când au rămas definitive 267.242 de candidaturi, după cum reiese din raportul realizat de Expert Forum pentru alegerile locale din 2024.

Cei mai mulţi candidaţi au fost propuşi de PSD – 52.048, PNL – 51.373, AUR – 33.729, USR – 13.328 şi PMP – 10.014. UDMR are 8.147 de candidaţi. Au fost depuse şi 1.118 candidaturi independente.

La alegerile locale vor fi aleşi 3.186 de primari ai localităţilor şi primarul general al Capitalei, precum şi 3.186 de consilii locale şi judeţene.

Şeful AEP, Toni Greblă, a precizat că pentru funcţiile de primari candidează 11.386 de candidaţi, dintre care 9.776 în mediul rural, iar 1.610 în mediul urban.

Cel mai tânăr candidat pentru alegerile locale are puţin peste 23 de ani, iar cel mai în vârstă, „seniorul candidaţilor”, are 100 de ani. „Avem, de asemenea, doi candidaţi la alegerile locale de 95 de ani, doi candidaţi de 94 de ani”, a precizat zilele trecute preşedintele AEP.

Un procent de 88% dintre candidaturi au fost înregistrate pentru consiliul local – 184.496. Un număr de 10.729 de candidaţi s-au înscris în cursa pentru consiliul judeţean, iar 275 pentru preşedinte al CJ.

Primăria Generală

„Bătălia” pentru funcţia de primar general al Capitalei se duce între 9 competitori:


* Gabriela Firea (Partidul Social Democrat)
* Sebastian Burduja (Partidul Naţional Liberal)
* Mihai Adrian Enache (Alianţa pentru Unirea România)
* Dorin Iacob (Alternativa Dreaptă)
* Diana Şoşoacă Iovanovici (Partidul S.O.S. România)
* Cristian Victor Popescu Piedone (Partidul Umanist Social Liberal)
* Alexandru Pânişoară (Partidul Ecologist Român)
* Nicuşor Dan (independent)
* Filip Constantin Titian (independent)

Raportul Expert Forum menţionează că în total s-au înscris 1.118 candidaţi independenţi, cea mai mare parte la primării şi consilii locale. Dintre aceştia, cei mai mulţi se regăsesc în judeţele Mureş, Suceava, Harghita, Timiş sau Argeş. Cei mai puţini independenţi s-au înregistrat în Călăraşi, Giurgiu, Mehedinţi, Tulcea şi Galaţi.

Competiţia cea mai crescută la primari este în Baia Mare, unde sunt 16 candidaţi pe loc, dar şi la Constanţa unde sunt 14 candidaţi. În Voluntari şi Craiova sunt câte 12 candidaţi, iar la Lugoj, Piatra Neamţ şi Galaţi câte 11. În 4% din cazuri nu există decât un candidat, iar în 20% câte doi, arată raportul citat.

Cum aflu unde votez

Află care este secția ta de votare accesând următorul platforma oficială a Autorității Electorale Permanente.




Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.