Campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 2025 s-a încheiat oficial sâmbătă, la ora 7:00, după o lună de confruntări intense între cei 11 candidați: patru independenți și Țpte susținuți de partide și alianțe.
Ce este interzis până la finalizarea votului
Potrivit Biroului Electoral Central (BEC), este strict interzisă continuarea propagandei electorale după încheierea oficială a campaniei. Aceasta include:
- Afișarea, promovarea și distribuirea de materiale publicitare politice.
- Difuzarea de mesaje electorale pe ecrane publice sau vehicule special amenajate.
- Sfătuirea alegătorilor să voteze sau să nu voteze un anumit candidat.
Este permis ca materialele deja postate online în timpul campaniei să rămână vizibile, atâta timp cât nu sunt promovate sau redistribuite ulterior încheierii campaniei.
Reguli stricte în ziua votului
Organizatorii de evenimente și participanții nu pot derula acțiuni de propagandă în preziua și ziua votării. Este interzisă transmiterea de mesaje text sau audio-video către utilizatori care urmăresc influențarea votului. De asemenea, nu se pot oferi beneficii sau recompense pentru participarea la vot sau alegerea unei anumite opțiuni.
Detalii despre vot
Votarea în România are loc duminică, în intervalul 07:00-21:00, iar diaspora a început deja procesul de vot de vineri.
Conform datelor Autorității Electorale Permanente (AEP), sunt înscriși în listele electorale permanente 17.988.031 de cetățeni, iar 1.016.350 de români au domiciliul în străinătate.
Ce urmează dacă se organizează turul doi
Dacă niciun candidat nu obține majoritatea voturilor valabil exprimate în primul tur, va avea loc un al doilea tur de scrutin între primii doi clasațați. Campania pentru turul doi ar urma să înceapă după validarea rezultatelor de către Curtea Constituțională și să se încheie pe 17 mai, la ora 7:00.
Respectarea regulilor este esențială pentru un proces electoral corect și transparent.