Un incident grav a avut loc astăzi la Ambasada Israelului din București. Un bărbat a încercat să arunce o sticlă incendiară spre clădirea diplomatică, dar a fost reținut de pază.
Din fericire, nimeni nu a fost rănit și nu s-au produs pagube materiale înseamnate.
Poliția a intervenit la fața locului și a deschis o anchetă pentru a stabili identitatea bărbatului și motivele sale.
Conform SRI, un cetăţean aflat în proximitatea Ambasadei a încercat să dea foc uşii de la intrare în sediul reprezentanţei diplomatice, ameninţând că se va autoincendia.
”Astăzi, 3 iunie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 14 Poliţie au fost sesizaţi, de către Serviciul Român de Informaţii, cu privire la faptul că un bărbat ar fi încercat să se autoincendieze”, anunţă Poliţia Capitalei.
La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, fiind identificat un bărbat, în vârstă de 34 de ani, cetăţean străin.
Anterior sosirii poliţiştilor, acesta a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.
De asemenea, lucrători din cadrul Serviciului Român de Informaţii, care asigurau securitatea instituţiei, au stins incendiul, fiind provocate distrugeri unui afiş de pe uşă, fără a fi înregistrate alte pagube materiale ori de altă natură.