16.8 C
București
marți, octombrie 15, 2024

ANPC desfășoară acţiuni de control la 4 instituţii bancare. Sunt suspiciuni legate situaţia francului elveţian, IRCC şi ROBOR

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, a declarat că au loc acţiuni de control de fond, de o anvergură mult mai mare, în raport cu patru instituţii bancare.

ANPC anunță că există suspiciuni plecând de la situaţia francului elveţian până la IRCC şi ROBOR.

În privinţa controalelor efectuate de ANPC la bănci, Horia Alexandrescu a afirmat la Prima News că ”peste 20 de milioane de euro au fost date unui număr de peste 9.000 de consumatori, după ce Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a câştigat procesul cu banca Raiffeisen”.

”Am făcut ceea ce trebuie. Mai mult decât atât, se desfăşoară în timp ce noi vorbim acţiuni de control de fond, de o anvergură mult mai mare”.

Președintele ANPC a mai adăugat: ”Chiar în timp ce noi vorbim, din ce ştiu a fost demarată în raport cu patru instituţii bancare, existând suspiciuni plecând de la situaţia francului elveţian până la IRCC şi ROBOR”.

Gradul de îndatorare de 40%, aplicat doar pe hârtie

Şeful ANPC a precizat că a semnalat şi Băncii Naţionale a României faptul că o bancă le-a spus că ”gradul de îndatorare se calculează cât din rată îţi poţi permite să achiţi la momentul acordării”. 

”Şi, după aceea, ăla nu mai plăteşte utilităţi, nu mai mănâncă, nu mai are copii de crescut? Pentru că ei calculează ca la momentul acordării să nu depăşeşti 40%, dar ştim cu toţii că, în raport cu francul elveţian, cu IRCC, cu ROBOR, unele rate au deveni de patru ori mai mult, deci ăia 40% au dispărut”, mai spune Horia Constantinescu.

”Familiile au fost duse într-o situaţie greu de imaginat, nu din punct de vedere al stabilităţii financiare, ci al stabilităţii emoţionale, al stabilităţii relaţionare pentru că sunt oameni ce au ales să divorţeze şi să ducă doar unul din ei povara aceasta. Ori, pare că acest grad de îndatorare este facultativ”, a completat preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. 

Constantinescu a precizat că băncile au totuşi cel mai mare profit din Europa. ”Interesant este că singurii care par să deconteze acest profit exagerat sunt consumatorii români”, a mai spus el. 

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.