Acasă Actualitate Aproximativ 2000 de tineri români vor primi un permis de călătorie gratuit...

Aproximativ 2000 de tineri români vor primi un permis de călătorie gratuit cu care vor putea călători în întreaga Europă

0

Reprezentanţii Comisiei Europene au anunţat că un număr de 1.974 de tineri români în vârstă de 18 ani vor primi un permis de călătorie gratuit pentru a explora diversitatea Europei.

Acest lucru se datorează iniţiativei „DiscoverEU”, finanţată în cadrul programului Erasmus+.

Cei ale căror cereri din cadrul rundei de înscrieri „DiscoverEU” din luna octombrie 2023 au fost aprobate primesc astăzi vestea cea bună. Ei vor călători în principal cu trenul, în perioada martie 2024-mai 2025, mai arată comunicatul de presă al Executivului european.

Până în prezent, peste 11.600 de tineri români au beneficiat de un astfel de permis de călătorie.

„DiscoverEU este o ocazie unică de a realiza o călătorie de neuitat în întreaga Europă, unde fiecare escală creează noi legături între oameni şi scoate în evidenţă numeroasele faţete ale frumuseţii Europei. Tuturor tinerilor exploratori care se lansează în această călătorie remarcabilă le spun: fie ca fiecare loc pe care îl vizitaţi să vă lărgească orizonturile, fiecare interacţiune să vă îmbogăţească spiritul şi fiecare întâlnire pe care o veţi avea să vă lase o amintire de neuitat!”, a declarat Iliana Ivanova, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret, potrivit sursei citate.

Această rundă de înscrieri DiscoverEU a fost deschisă tinerilor născuţi între 1 ianuarie 2005 şi 31 decembrie 2005, atât din statele membre ale UE, cât şi din ţările asociate Erasmus+. În cadrul acestei runde s-au înscris în total 144.038 de tineri, dintre care 36 318 au fost selectaţi. DiscoverEU include şi o dimensiune de învăţare, cu întâlniri sau sesiuni de informare înaintea plecării, desfăşurate în întreaga Europă. 

Tinerii participanţi se pot înscrie în grupul oficial de pe Facebook #DiscoverEU pentru a lua legătura cu comunitatea DiscoverEU, mai precizează sursa menţionată.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version