Judecătoria Sectorului 1 a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a încă patru manifestanți acuzați că au atacat forțele de ordine în timpul protestului de marți din Piața Victoriei.
Bilanțul ajunge astfel la cinci persoane arestate preventiv și alte cinci plasate în arest la domiciliu, în timp ce 10 jandarmi au fost răniți în timpul violențelor.
Până în prezent, bilanţul acţiunii autorităţilor împotriva celor care s-au manifestat violent este următorul: cinci bărbaţi au fost arestaţi preventiv şi alţi cinci au fost plasaţi în arest la domiciliu; 55 de persoane au fost conduse la sediul unităţilor de poliţie şi au fost aplicate 33 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 66.800 de lei.
Printre cei plasaţi în arest la domiciliu se află şi Ciprian Pamfile, liderul instigatorilor la violenţe şi un cunoscut susţinător al lui Călin Georgescu. De altfel, el a participat în trecut la mai multe manifestaţii în sprijinul fostului candidat la alegerile prezidenţiale, iar la protestul de marţi din Piaţa Victoriei a apărut la bustul gol, fiind identificat şi ridicat de forţele de ordine.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cercetările efectuate până la acest moment au stabilit că la protestul de marţi au fost răniţi 10 jandarmi, unii dintre aceştia având nevoie de îngrijiri medicale, şi au fost distruse mai multe bunuri: o autospecială a Jandarmeriei, gardurile de siguranţă, precum şi bunuri aparţinând STB.
Protestatarii sunt acuzaţi că au atacat forţele de ordine cu ţevi metalice, bâte şi diverse obiecte aruncate asupra acestora – borduri, sticle sau garduri metalice.
În legătură cu violenţele din Piaţa Victoriei a mai fost reţinut un protestatar, acesta fiind cercetat separat într-un dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
De asemenea, un alt instigator din grupul lui Pamfile a fost prins în trafic de poliţişti având în maşină un pistol.