0.5 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024

BNR reduce dobânda cheie la 6,75% pe an de la 7%. Dobânzile băncilor vor urma același curs de depreciere

Banca Națională a României (BNR) a decis vineri, reducerea ratei dobânzii de politică monetară la 6,75% pe an, de la 7% pe an. Această scădere va intra în vigoare începând cu data de 8 iulie 2024.

Totodată, BNR a hotărât scăderea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,75% pe an, de la 8,00% pe an, şi a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,75% pe an, de la 6,00% pe an, dar şi menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

Dobânda de politică monetară era nemodificată din luna ianuarie a anului trecut, când BNR a crescut rata dobânzii la 7% pe an, de la 6,75% pe an.

Potrivit BNR, rata anuală a inflaţiei şi-a accelerat scăderea în primele două luni ale trimestrului II 2024, coborând la 5,12% în luna mai, sub nivelul prognozat, de la 6,61% în martie, în principal ca urmare a ieftinirii substanţiale a energiei, îndeosebi a gazelor naturale, sub influenţa modificărilor legislative aplicate începând cu luna aprilie, precum şi pe fondul continuării descreşterii dinamicii preţurilor alimentelor.

Inflația își menține tendința de scădere

Rata anuală a inflaţiei CORE2 ajustat a continuat să scadă gradual, în linie cu previziunile, reducându-se la 6,3% în luna mai, de la 7,1% în martie 2024. Decelerarea a avut ca determinanţi şi în acest interval efecte de bază dezinflaţioniste şi corecţii ale cotaţiilor mărfurilor agroalimentare.

Influenţe suplimentare au decurs din scăderea dinamicii preţurilor importurilor şi din reintrarea pe un trend uşor descendent a aşteptărilor inflaţioniste pe termen scurt.

În sens opus au acţionat moderat noile majorări de costuri unitare cu forţa de muncă consemnate în primele luni ale anului curent, transferate, cel puţin parţial, asupra preţurilor unor bunuri şi servicii, inclusiv pe fondul unei cereri de consum robuste şi în creştere puternică în aprilie.

Rata anuală a inflaţiei calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC – indicator al inflaţiei pentru statele membre UE) a scăzut la 5,8% în luna mai 2024, de la 6,7% în martie 2024. Totodată, rata medie anuală a inflaţiei IPC şi rata medie anuală a inflaţiei calculată pe baza IAPC s au redus în luna mai la 7,6%, de la 8,5%, respectiv 8,3%, în martie 2024, subliniază banca centrală, în comunicat.

Activitatea economică în creștere

Activitatea economică a crescut cu 0,4% în trimestrul I 2024, mai puţin decât s-a anticipat, după comprimarea cu 0,6% în trimestrul IV 2023, astfel încât excedentul de cerere agregată a continuat probabil să se restrângă în acest interval, contrar aşteptărilor.

Totodată, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, avansul PIB s-a redus semnificativ în trimestrul I 2024, la 0,1%, de la 3% în precedentele trei luni. Descreşterea a fost determinată de această dată în principal de formarea brută de capital fix, a cărei dinamică anuală a înregistrat o scădere deosebit de amplă, de la nivelul de două cifre foarte ridicat atins în trimestrul IV 2023, în timp ce consumul gospodăriilor populaţiei a continuat să-şi accelereze creşterea în termeni anuali.

Evoluţia exportului net şi-a mărit influenţa contracţionistă în trimestrul I 2024, pe fondul majorării uşoare a ecartului dintre variaţia pozitivă a volumului importurilor de bunuri şi servicii şi cea a volumului exporturilor, care a rămas în teritoriul negativ. Deficitul balanţei comerciale şi-a menţinut totuşi constantă dinamică anuală, iar cel de cont curent şi-a redus-o considerabil faţă de trimestrul precedent, dată fiind şi accelerarea puternică a creşterii excedentului balanţei veniturilor secundare în acest interval, în principal pe seama intrărilor de fonduri europene de natura contului curent.

Cele mai recente date şi analize indică o creştere semnificativă a economiei în termeni trimestriali în trimestrul II şi vizibil mai solidă decât cea anticipată anterior, implicând o creştere notabilă a avansului PIB în raport cu perioada similară a anului trecut, susţine BNR.

Astfel, în luna aprilie 2024, dinamica anuală a vânzărilor cu amănuntul şi cea a vânzărilor auto moto au consemnat salturi ample în raport cu mediile trimestrului I 2024, producţia industrială s-a revigorat puternic, iar ritmul volumului lucrărilor de construcţii a urcat din nou la un nivel de două cifre, după scăderea la o valoare negativă considerabilă pe ansamblul primelor trei luni ale anului. Variaţia anuală a importurilor de bunuri şi servicii şi-a mărit însă semnificativ ecartul pozitiv faţă de cea a exporturilor, în condiţiile unei majorări relativ mai pronunţate a acesteia în aprilie. Drept urmare, deficitul comercial şi-a accelerat puternic creşterea în termeni anuali, iar deficitul de cont curent s-a dublat în raport cu perioada similară a anului precedent, inclusiv pe fondul deteriorării balanţei veniturilor primare şi a celei a veniturilor secundare.

Pe piaţa muncii, efectivul salariaţilor din economie şi-a reluat creşterea lunară în aprilie, într-un ritm alert, iar rata şomajului BIM s-a mărit doar uşor în aprilie-mai, până la 5,4%, rămânând sub nivelul mediu de 5,6% înregistrat în ultimele două trimestre ale anului precedent. Dinamica anuală de două cifre a salariului brut nominal a continuat să se mărească pe ansamblul primelor trei luni ale anului şi s-a menţinut constantă în aprilie, iar cea a costului unitar cu forţa de muncă din industrie a rămas la un nivel deosebit de înalt în trimestrul I 2024, pentru ca în aprilie să se reducă abrupt, dar în principal pe seama unui efect de calendar. Totodată, intenţiile de angajare pe orizontul foarte scurt de timp şi-au accentuat trendul ascendent pe ansamblul trimestrului II, chiar şi în condiţiile unei scăderi considerabile în iunie, iar deficitul de forţă de muncă raportat de companii a consemnat o nouă creştere trimestrială, după cum arată cele mai recente sondaje de specialitate.

Principalele cotaţii ale pieţei monetare interbancare şi-au prelungit evoluţia liniară în luna mai şi au înregistrat ulterior mici scăderi. Randamentele pe termen lung ale titlurilor de stat au cunoscut o ajustare descendentă moderată la mijlocul trimestrului II, dar au urcat şi au rămas apoi la nivelurile mai ridicate din luna aprilie, inclusiv în contextul fluctuaţiei aşteptărilor investitorilor privind perspectiva ratei dobânzii Fed, precum şi al evenimentelor politice din Europa, de natură să antreneze schimbări ale sentimentului pieţei financiare internaţionale şi ale percepţiei asupra riscului asociat regiunii. În această conjunctură, cursul de schimb leu/euro s-a menţinut în mai iunie pe palierul mai înalt pe care a revenit în a doua parte a lunii aprilie.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.