25.3 C
București
marți, iulie 22, 2025

Bolojan anunță restructurări dure în companiile de stat: „Toate ministerele trebuie să prezinte date. Cei care se opun, să plece”

Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi, despre reforma companiilor de stat, că în perioada următoare, toate ministerele vor prezenta datele privind companiile din subordine.

El a anunţat, printre măsurile vizate, reducerea numărului de membri şi plafonarea câştigurilor, dar şi indicatori de performanţă revizuiţi, iar şefii companiilor care nu vor accepta aceste noi condiţii vor trebui să plece.

”Un aspect important de bună guvernare este gestionarea corectă a companiilor de stat din România. Şi având în vedere că gestionarea acestor companii are un impact economic foarte important, în anumite zone, cum este cea de energie având un impact foarte mare, sau în alte zone, fiind actori relevanţi, orice câştig în administrarea acestora este un câştig important pentru ţara noastră şi pentru bugetul de stat.

Asta înseamnă că orice reducere a subvenţiilor pe care le acordăm pentru companiile care au nevoie de subvenţii este o economie în plus”, a spus premierul într-o conferinţă de presă.

”Buna administrare a companiilor de stat”

Ilie Bolojan a arătat că orice creştere a calităţii serviciilor pe care aceste companii le oferă pentru cetăţenii este un serviciu în plus, şi orice profit suplimentar pe care îl fac în reducerea cheltuielilor prin controlul costurilor înseamnă o capacitate de investiţii mai mare sau impozite care sunt încasate, suplimentate către bugetul de stat.

”Deci, buna administrare a companiilor este una dintre cele mai importante elemente care ţin de acest de-al doilea pachet. Şi vreau să-i mulţumesc domnului vicepremier Dragoş Anastasiu care a condus grupul de lucru, care a pregătit Memorandumul care va fi pe ordinea de zi a şedinţei de guvern din această săptămână şi care va pregăti modificările legislative la legislaţia privind guvernanţa corporativă în aşa fel încât să ne putem îmbunătăţi administrarea companiilor”, a mai spus premierul.

El a precizat că aceste măsuri vizează câteva aspecte importante care ţin de bună administrarea acestor companii.

”În primul rând, asigurarea transparenţei gestionării companiilor de stat. În acest sens, am convenit că în perioada următoare toate ministerile tutelare să asigure publicarea tuturor datelor care sunt necesare pentru a şti cine administrează aceste companii, ce câştiguri au, care le sunt indicatorii şi toate datele economice care dau o oglindă cât mai fidelă cu privire la cei care conduc şi în ce condiţii conduc aceste companii.

Acest lucru nu cred că este o ruşine pentru cei care le conduc, ca datele să fie publice, nici în ceea ce priveşte câştigurile, nici în ceea ce priveşte performanţa şi un lucru de normalitate pe care îl vom face în perioada imediat următoare”, a anunţat premierul.

Bolojan propune modificarea legislației

Şeful Executivului a precizat că un al doilea element de bază ţine de partea de management a companiilor, lucru care va fi rezolvat prin modificări de legislaţie, atât în ceea ce priveşte reducerea numărului de membri, dar şi în ceea ce priveşte plafonarea unor câştiguri.

”Avem o situaţie în care, abuzând, practic, de prevederi legale şi fără un control serios a modului în care managerii acestor companii şi cei care sunt parte în Consiliile de Administraţie aplică legislaţia, de la valori rezonabile de câştiguri cu care au intrat atunci când au câştigat aceste nominalizări, s-a ajuns, într-o perioadă relativ scurtă, la limitele maxime.

Ceea ce, pe bună dreptate a creat o nemulţumire, atât în opinia publică, dar şi în ceea ce priveşte administrarea lor propriu-zisă, pentru că, în condiţiile în care cresc foarte mult indemnizaţiile, fără ca acest lucru să se reflecte în performanţele companiilor sau în creşterea serviciilor acestora, este evident că e o măsură care abuzează, practic, legislaţia în vigoare”, a subliniat Bolojan.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.