Acasă Actualitate Bugetarii încep anul cu o săptămână liberă. De ce vor veni la...

Bugetarii încep anul cu o săptămână liberă. De ce vor veni la muncă abia miercuri, 8 ianuarie

0

Ministerul Muncii a propus un proiect de Hotărâre de Guvern pentru 2025, care stabilește zilele lucrătoare cu zile libere, incluzând 3 ianuarie ca zi liberă națională, alături de 1, 2, 6 și 7 ianuarie.

Astfel, bugetarii vor începe să lucreze abia din data de 8 ianuarie, pentru că zilele de 4 și 5 ianuarie sunt în weekend.

Minivacanță și de Ziua Muncii

Propunerea de act normativ prevede ca zilele de 3 ianuarie și 2 mai 2025 să fie declarate zile libere.

Ministerul Muncii anunță că instituțiile publice vor prelungi timpul de lucru până la 31 ianuarie și 31 mai 2025, conform planificărilor stabilite.

Potrivit acestuia, prestarea muncii conform celor menționate „nu conferă acordarea de timp liber corespunzător”.

Cine nu poate avea liber

  • În ceea ce privește locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producție sau specificului activității, dispozițiile prezentului proiect de act normativ nu se aplică.
  • De asemenea, pentru funcționarea justiției ca serviciu public, dispozițiile prezentului proiect de act normativ nu se aplică magistraților şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanțelor judecătorești implicate în soluționarea proceselor cu termen în ziua de 3 ianuarie, respectiv 2 mai 2025 şi nici participanților în aceste procese.
  • În ziua de 3 ianuarie și 2 mai 2025, prin centrala Ministerului Finanțelor se efectuează operațiuni de încasări și plăți, operațiuni de plăți privind serviciul datoriei publice, precum și eventualele operațiuni de debitare dispuse de Comisia Europeană din contul de resurse proprii în lei deschis la Trezoreria Statului.
  • În ceea ce privește activitatea derulată prin Trezoreria Statului s-au stabilit categoriile de operațiuni de încasări/plăți prin virament care vor fi efectuate în zilele de 3 ianuarie și 2 mai 2025 prin centrala Ministerului Finanțelor, precum și datele în care unitățile trezoreriei statului înregistrează în contabilitate operațiunile de încasări aferente zilelor de 3 ianuarie și 2 mai 2025, inclusiv datele la care vor fi întocmite retururile la încasare.
  • Unitățile/Subdiviziunile administrativ-teritoriale, care în data de 3 ianuarie și 2 mai 2025 au scadență la obligațiile de plată aferente convențiilor de împrumuturi din venituri din privatizare, potrivit scadențarelor de plată anexate acestora la convențiile de împrumut, vor efectua plata sumelor scadente înaintea acestor date. 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version