Acasă Economie Bursa de la București, în topul celor mai performante din Europa. Avansul...

Bursa de la București, în topul celor mai performante din Europa. Avansul de 40% iese în evidenţă la nivel mondial

0

Piața de capital din România devine din ce în ce mai atractivă pentru investitori.

Principalul indice listat la Bursa de Valori București, indicele BET, a înregistrat un randament de aproape 40% în ultimul an, iar experții anticipează o continuare a acestei tendințe positive, pe măsură ce mai multe companii sunt aşteptate să se listeze la bursă, scrie Bloomberg.

Chiar şi după declinul din august, indicele BET este aproape de maximul istoric, în condiţiile în care a crescut în 13 din ultimele 15 luni.

Oferta publică iniţială, în valoare de 1,8 miliarde dolari, derulată anul trecut de Hidroelectrica SA a adus şi mai mulţi investitori străini în România. Asta a ajutat şi la relansarea interesului investitorilor locali în bursă, impulsionând evaluările şi volumul tranzacţiilor, chiar dacă acesta din urmă rămâne unul redus comparativ cu standardele internaţionale.

Deşi ritmul de creştere al economiei româneşti a încetinit, estimările arată spre o relansare, graţie reducerilor de dobândă şi moderării creşterii preţurilor. Îmbunătăţirea perspectivelor macroeconomice se adaugă pariurilor că piaţa de capital din România va fi îmbunătăţită de MSCI, posibil chiar anul următor, la statutul de piaţă emergentă, de la statul actual de piaţă de frontieră.

Directorul general al Bursei de Valori Bucureşti, Adrian Tănase, crede că „România stă foarte bine” în ceea ce priveşte criteriile MSCI de accesibilitate pe piaţă pentru investitorii internaţionali şi are numărul cerut de companii listate necesare pentru o îmbunătăţire. Totuşi, trebuie să îndeplinească în continuare criteriile de lichiditate, a spus Adrian Tănase.

Attila Gyurcsik, director general la Accorde Fund Management, afirmă că în mod obişnuit MSCI decide o îmbunătăţire cu prilejul procedurilor de revizuire derulate în timpul verii, ceea ce înseamnă că următoarea oportunitate pentru bursa de la Bucureşti va fi undeva la mijlocul anului următor.

Ceea ce este interesat este că acţiunile Hidroelectrica au înregistrat un avans de doar 11%, în dolari, în ultimele 12 luni, ceea ce înseamnă că alte acţiuni stau în spatele avansului înregistrat de indicele BET.

Evaluările mari ale BET au loc în contextul în care investitorii urmăresc cu atenţie alegerile parlamentare şi prezidenţiale din decembrie, precum şi modul în care guvernul de la Bucureşti intenţionează să reducă unul din cele mai mari deficite bugetare din UE.


Cu toate acestea, atmosfera la Bucureşti este una optimistă, în special după listarea Hidroelectrica de anul trecut, în special în condiţiile în care România analizează vânzarea de participaţii şi la alte companii, precum Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB). În paralel, bursa de la Bucureşti are de gând să lanseze tranzacţiile cu derivate, precum şi cu electricitate, până la mijlocul lui 2025.

„Îmbunătăţirea la statul de piaţă emergentă din partea MSCI ar creşte prezenţa României pe harta investitorilor internaţionali şi ar aduce intrări suplimentare”, a mai spus Adrian Tănase, potrivit căruia de acest upgrade va beneficia întreaga piaţă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version