Acasă Actualitate Călătorii fără viză în SUA: Tot ce trebuie să știi despre autorizația...

Călătorii fără viză în SUA: Tot ce trebuie să știi despre autorizația electronică

0

 

Ambasada României în SUA informează că, până la 31 martie, vor fi anunțate toate detaliile necesare pentru obținerea autorizației electronice, esențială pentru călătoriile fără viză după aderarea la Programul Visa Waiver.

Autorizaţia va fi valabilă 2 ani şi va permite intrări multiple în scop turistic sau de afaceri, dar care să nu depăşească 90 de zile.

”Vineri, 10 ianuarie 2025, în cadrul unei ceremonii găzduite de Secretarul american pentru Securitate internă, Alejandro Mayorkas, în prezenţa Ambasadorului român Andrei Muraru, a fost consemnată desemnarea oficială a României că stat participant la programul american Visa Waiver.

Evenimentul s-a desfăşurat la sediul Departamentului pentru Securitate Internǎ, în Washington, D.C. Constatând îndeplinirea completă de către România a condiţiilor prevăzute de legislaţia SUA, autorităţile americane au acordat ţării noastre acest statut privilegiat, urmând că de la 31 martie 2025 cetăţenii români să poată călători în Statele Unite printr-o procedură simplificată, fără necesitatea de a deţine o viză”, a transmis, sâmbătă, Ambasada României în Statele Unite ale Americii.

De la 31 martie 2025 călătoriile în Statele Unite se vor face în baza unei autorizaţii electronice (denumită ESTA).

”Acest regim se aplică tuturor călătoriilor în scop turistic sau de afaceri, a căror durată nu depăşeşte 90 de zile. Până la operaţionalizarea acestui sistem – la 31 martie 2025, autorităţile americane şi române vor comunica publicului din România toate detaliile privind solicitarea şi obţinerea autorizaţiei ESTA şi toate condiţiile pentru realizarea călătoriilor fără viza conform noului regim”, a mai transmis Ambasada.

Potrivit Ministerului de Externe, decizia privind includerea României în Programul Visa Waiver va determina reducerea costurilor financiare şi de timp pentru turişti.

Astfel, procedura de solicitare şi obţinere va fi înlocuită de obţinerea unei autorizări de călătorie on-line emise de sistemul electronic al SUA (Electronic System for Travel Authorization/ESTA).

Costul unei autorizaţii ESTA este de 21 USD, faţă de 185 USD pentru o viză B1-B2, iar valabilitatea autorizaţiei este de doi ani, pentru intrări multiple. Cetăţenii care deţin o viză valabilă B1-B2 pot călători cu aceasta în SUA, fără a mai fi necesară obţinerea autorizaţiei ESTA.

România devine al 43-lea stat inclus în Programul Visa Waiver şi primul din regiunea Mării Negre.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version