Fostul candidat la Președinție Călin Georgescu, trimis în judecată pentru complicitate la tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale și comunicarea de informații false, s-a prezentat miercuri, în jurul orei 11.00, la sediul IPJ Ilfov pentru a semna controlul judiciar.
Așteptat în ploaie de zeci de simpatizanți și sub protecția forțelor de ordine, Georgescu a intrat în sediul poliției fără declarații. La ieșire, acesta a afirmat că rechizitoriul întocmit de Parchetul General este „un discurs”, iar dosarul reprezintă „o copie la indigo a dosarului din 2016 al președintelui Trump”.
Declarațiile lui Călin Georgescu
Întrebat cum comentează trimiterea sa în judecată, Georgescu a declarat:
- „Rechizitoriul de ieri este un discurs. Atât. Iar dosarul ca atare e o copie la indigo a dosarului din 2016 al președintelui Trump.”
- „O țară dăinuiește prin cei curajoși care îndrăznesc și se stinge prin cei lași care se vând precum Iuda. Acum 2000 de ani era un Iuda, acum sunt milioane.”
Fostul candidat a făcut referire și la activistul american Charlie Kirk, pe care l-a numit „martir” și „erou al întregii lumi”, acuzând „oligarhia globalist-soroșistă” de „execuția ideologiei urii”.
Contextul dosarului
Călin Georgescu a fost trimis în judecată pentru complicitate la tentativă de acțiuni împotriva ordinii constituționale și comunicarea de informații false, în formă continuată. În același dosar sunt implicați și Horațiu Potra, mercenar arestat în lipsă, precum și alte 20 de persoane.
Procurorii susțin că Georgescu s-a întâlnit, în decembrie 2024, în Ilfov, cu Potra, care coordona un grup paramilitar de 21 de persoane. Planul ar fi fost ca manifestațiile pașnice din Capitală să fie deturnate în acțiuni violente cu scopul de a submina ordinea constituțională.
În noaptea de 7 spre 8 decembrie, poliția a descoperit arme albe, pistoale și materiale pirotehnice periculoase în mașinile grupului coordonat de Potra.
Procurorii: risc la adresa securității naționale
Anchetatorii afirmă că acțiunile inculpaților au creat „o stare de pericol pentru ordinea constituțională și valorile statului de drept”, subliniind că Georgescu ar fi întreținut și întărit planul violent prin declarații publice alarmiste.
Procurorul general al României, Alex Florența, a confirmat că Horațiu Potra face demersuri pentru a obține azil în Federația Rusă, însă nu există în prezent elemente concrete privind locația sa.
Pe 4 august, Parchetul ÎCCJ a schimbat încadrarea juridică a faptelor în cazul lui Georgescu, din instigare la tentativă de acțiuni împotriva ordinii constituționale în complicitate la tentativă și comunicare de informații false, în formă continuată.