Acasă Politică Călin Georgescu nu mai vrea viață politică. Fostul candidat extremist își anunță...

Călin Georgescu nu mai vrea viață politică. Fostul candidat extremist își anunță retragerea. Acuzațiile care îi pot aduce zeci de ani de închisoare

0

Fostul candidat de extremă dreapta la alegerile prezidențiale din România, Călin Georgescu, a anunțat luni seară că se retrage din viața politică.

Reamintim că Georgescu este acuzat de șase infracțiuni extrem de grave după aventura sa politică care a aruncat stabilitatea din România în aer. Relatăm mai jos acuzațiile:

  • instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată, prev. de art.47 C.p rap. la art.32 C.p. rap. la art.397 alin.2 C.p.
  • comunicarea de informații false, prev. de art.404 C.p.
  • fals în declarații în formă continuată, prev. de art.326 alin. 1 C.p. cu aplic. art.35 alin.1 C.p. (privind sursele de finanțare a campaniei electorale și declarațile de avere)
  • iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, prev. de art. 3 alin.1 din O.U.G. 31/2002
  • promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prev. de art. 5 din O.U.G. 31/2002
  • iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii, prev. de art. 6 alin.1 din Legea 157/2018.

„Această etapă a mișcării suveraniste s-a încheiat”

„Am ales să închei și implicarea mea activă în procesul politic, considerând că această etapă a mișcării suveraniste s-a încheiat, din punctul meu de vedere. Vreau să subliniez că această alegere este una personală și nu implică nicio judecată asupra celor care continuă să susțină această cauză”, a declarat Georgescu într-o intervenție la Realitatea TV.

Fostul candidat a menționat că se va concentra pe familie, subliniind nevoia de liniște și sănătate în contextul provocărilor recente.

Nicio funcție politică, niciun partid

Georgescu a precizat că nu are de gând să preia conducerea vreunui partid politic, să creeze o platformă sau să ocupe o funcție publică:

„Aleg să rămân în afara oricărei structuri de partid. Nu fac parte din niciun partid politic, parlamentar sau neparlamentar și nu sunt afiliat politic în niciun fel.”

El a mai adăugat că nu intenționează să participe la dezbateri politice actuale sau viitoare.

Loial față de poporul român, gata să intervină în fața nedreptăților

Deși se retrage din spațiul politic activ, Georgescu afirmă că rămâne loial poporului român și va interveni dacă va observa derapaje grave:

„Dacă voi vedea că drepturile celor care au ales diferit sunt încălcate sau apar nedreptăți și abuzuri, mă voi implica din nou cu voce clară pentru a apăra principiile democrației și libertății.”

Alegerile din 2024 și decizia Curții Constituționale

Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, însă scrutinul a fost anulat de Curtea Constituțională, în baza unor dovezi prezentate în cadrul unei ședințe CSAT, care au ridicat suspiciuni privind influențe externe și nereguli grave.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version