Acasă Alegeri Prezidențiale 2024 Când vor fi reprogramate alegerile prezidențiale în cazul în care CCR anulează...

Când vor fi reprogramate alegerile prezidențiale în cazul în care CCR anulează primul tur. Președintele AEP vine cu clarificări

0

În cazul în care Curtea Constituțională a României (CCR) va decide anularea alegerilor prezidențiale, președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a anunțat că primul tur ar urma să aibă loc pe 15 decembrie, iar al doilea tur pe 29 decembrie.

„Urmare a solicitării Curții Constituționale, Biroul Electoral Central a dispus ca birourile electorale județene, respectiv de sectoare ale municipiului București să renumere voturile exprimate de cetățeni în 24 noiembrie.

Sperăm ca această acțiune, care este realizată de Birourile Electorale Județene, coordonată de Biroul Electoral Central, Autoritatea Electorală Permanentă nu are nici o competență legală în această operațiune, să se termine cât mai repede.

Din informațiile pe care le avem, unele județe vor termina chiar în cursul zilei de astăzi renumărarea voturilor și să fie comunicat rezultatul cât mai repede posibil la Curtea Constituțională, pentru ca aceasta să poată să ia decizia de validare a alegerilor sau de invalidare a scrutinului din 24 noiembrie și de organizare a unui prim tur de scrutin pentru alegerea președintelui în 15 decembrie, al doilea tur urmând să se desfășoare în 29 decembrie, o dată care ne dă multe inconveniente în ceea ce privește organizarea alegerilor, desfășurarea alegerilor pe data de 29 decembrie, repet., a declarat Toni Greblă”, la Radio România Actualități.

Renumărarea voturilor

Judecătorii Curții Constituționale au decis, cu unanimitate de voturi, să ceară reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor cuprinzând voturile valabil exprimate, dar și cele nule de la scrutinul din 24 noiembrie.

„După renumărare vom vedea care va fi rezultatul renumărării voturilor. În funcție de aceasta Curtea Constituțională – eu vă spun din punct de vedere juridic cum pot sta lucrurile – dacă constată că frauda este atât de mare încât determină schimbarea ordinii competitorilor politici, atunci poate să dispună invalidarea.

Dar repet, dacă există probe certe că ordinea a fost influențată de modul cum s-a desfășurat votarea sau cum s-au numărat voturile și poate să dispună invalidarea scrutinului din 24 noiembrie sau poate să constate că există unele diferențe, cum poate să fie și firesc, dar că acestea nu au influențat major rezultatul final și să valideze primul tur de scrutin”, a mai spus Toni Greblă.

Procesele-verbale cu rezultatele trebuie transmise la BEC pe 1 decembrie, la ora 22.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version