1.1 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024

Cătălin Hideg acuză: Foștii generali SRI Coldea și Dumbravă i-ar fi cerut 600.000 de euro pentru o pedeapsă cu suspendare 

Omul de afaceri Cătălin Hideg, cel care i-a denunțat pe foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA, a lansat acuzații grave la adresa acestora.  

Hideg susține că i s-ar fi cerut suma de 600.000 de euro, prin intermediul avocatului Doru Trăilă, pentru a-l ajuta să obțină o pedeapsă cu suspendare în dosarul în care este judecat.  

 
Cătălin Hideg, patronul companiei Sanimed International, a fost condamnat în luna februarie de Tribunalul Bucureşti la patru ani închisoare cu executare pentru folosire de documente false şi spălare de bani, într-un dosar legat de o fraudă cu fonduri europene în valoare de trei milioane de euro. 
 
Dosarul se află în prezent în faza de apel la Curtea de Apel Bucureşti. 
 
„Am avut o întâlnire cu domnul Dumbravă, care l-a recomandat pe domnul Trăilă ca viitorul meu avocat. Am fost la dânsul la birou, la cabinetul de avocatură, unde mi-au spus iniţial că vor 700.000 de euro plus TVA. Ulterior, eu i-am spus că e o sumă foarte mare, că nu am mai văzut asemenea onorarii în România.  

Dânsul mi-a spus ca aşa a primit ordine de la domnii generali, că asta e suma pe care trebuie să o plătesc dacă vor să mă ia ca şi client. I-am spus că este foarte mult şi ofer suma de 500.000 de euro.  

Dânsul a zis: ‘Bine, nu pot să decid eu, trebuie să vorbesc cu domnii în generali şi peste câteva zile să vă transmit care a fost decizia. Ulterior, m-am prezentat din nou la cabinetul domnului avocat Trăilă şi mi-a spus că singura variantă pe care o acceptă este de 600.000 de euro cu TVA, altfel nu putem încheia acest contract de asistenţă juridică. Şi am semnat contractul”, a afirmat Cătălin Hideg, la Antena 3. 

Hideg susține că are ”probe clare” 

În schimbul acestor bani, i s-ar fi promis „optimizarea problemelor sale din justiţie”, adică să primească o pedeapsă cu suspendare. 
 
„Când am încheiat contractul, mi-au spus că dacă lucrurile decurg bine la instanţa de fond şi judecătorul, care a fost student al domnului Trăilă, va da o rezoluţie pozitivă, la Curtea de Apel va fi mai simplu şi că vom scădea aceşti ani”, a spus Hideg. 
 
El a adăugat că s-a întâlnit cu Florian Coldea în vara anului 2023 la o terasă, unde a fost şi un prieten de-al său care venise din Emiratele Arabe Unite, iar fostul general i-ar fi spus că ştie de problema lui. 
 
Cătălin Hideg a mai susţinut că a plătit o primă tranşă de 100.000 de euro, însă nu a mai avut bani, după care ar fi fost ameninţat să achite restul sumei. 
 
El a recunoscut că a depus un denunţ la DNA şi peste 20 de înregistrări cu „probe clare” împotriva celor care l-au ameninţat. Pe de altă parte, Hideg a mărturisit că nu are probe că banii pe care i-a dat avocatului Tră

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.