Curtea Constituţională a României a respins, miercuri, sesizarea pe proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament.
Legea merge la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis, după publicarea moticării CCR.
Preşedintele Curţii Constituţionale, Marian Enache, a declarat după şedinţă că în urma analizei, ”CCR a constatat că angajarea răspunderii Guvernului pe proiectul de lege a vizat un scop unic şi unitare, respectiv creşterea veniturilor la bugetul public şi reducerea cheltuielilor statului”.
”În cadrul examenului de constituţionalitate, s-a conchis că procedura de aprobare a legii, prin angajarea răspunderii Guvernului, a respectat exigenţele Constituţiei şi a jurisprudenţei CCR”, a mai spus Enache.
El a precizat că CCR a mai reţinut că ”dispoziţiile legale în mod punctual criticate de autorii obiecţiei de neconstituţionalitate au fost adoptate în marja de apreciere şi oportunitate de care legiuitorul dispune în materie financiar-fiscală”.
”Prin urmare, judecătorii constituţionali au decis cu majoritate de voturi că obiecţia este neîntemeiată, că legea în ansamblul său este constituţională, declarând respingerea obiecţiei, că articolul 3 referitor la diminuarea contribuţiei la Pilonul II de pensii administrat privat a persoanelor fizice implicate în activitatea de creare de programe şi calculator este constituţională iar în unanimitate, au respins ca neîntemeiate celelalte critici, în număr de peste 30 formulate în sesizare”, a mai spus preşedintele CCR.
Marian Enache a anunţat că după motivarea deciziei CCR, legea poate fi promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.