Războiul din Gaza a ocupat un loc surprinzător de mic în campania electorală pentru viitoarele alegeri din Israel, în ciuda posibilității ca minoritatea arabă din țară, de origine palestiniană, să joace un rol decisiv în stabilirea viitorului prim-ministru.
Arabii israelieni reprezintă aproximativ 20% din electoratul care va vota la alegerile parlamentare din 27 octombrie. Iar din cauza calculelor complicate privind formarea unei coaliții, partidele arabe ar putea ajunge să decidă victoria principalului rival al premierului Benjamin Netanyahu, fostul șef al armatei Gadi Eisenkot, care conduce un bloc de opoziție de centru-dreapta, scrie Politico.
Cu toate acestea, atât partidele arabe, cât și politicienii evrei au evitat să discute în campanie despre ce ar putea însemna rezultatul alegerilor pentru relațiile dintre evrei și arabi în regiune, pentru posibilitatea unei soluții cu două state sau chiar pentru viziunea președintelui american Donald Trump privind un acord de pace cuprinzător, bazat pe prosperitate economică, între israelieni și palestinieni.
„Campania electorală a fost bizară”, a declarat Michael Milshtein, colonel în rezervă al armatei israeliene și fost șef al departamentului pentru afaceri palestiniene din cadrul serviciului de informații militare al Israelului.
„Campania s-a concentrat pe probleme interne și personale, precum și pe Netanyahu.”
Prin urmare, a explicat Milshtein, a fost ignorată „problema extrem de profundă și complicată a relațiilor esențiale dintre noi și palestinieni, precum și întrebarea privind scenariile sau soluțiile care mai sunt posibile după atacul Hamas din 7 octombrie și războiul din Gaza, pentru a ajunge la orice fel de reglementare politică”.
În afara Israelului există însă o îngrijorare tot mai mare, în special în rândul liderilor arabi, față de absența unei dezbateri serioase despre modul în care ar putea fi încheiate conflictele pe mai multe fronturi în care este implicat Israelul și despre consecințele pe care această situație le-ar putea avea, a declarat H.A. Hellyer, specialist în geopolitica regiunii.
„Cu Netanyahu sau fără el, israelienii urmează o anumită direcție în ceea ce privește politica externă și de securitate”, a declarat Hellyer pentru POLITICO.
„Politicienii din opoziție îl învinovățesc pe Netanyahu pentru izolarea diplomatică tot mai accentuată a Israelului și pentru pierderea sprijinului în anumite părți ale Europei și Americii de Nord. Dar, dacă analizăm ceea ce spun efectiv, observăm că nu contestă politicile privind Gaza.”
„Ei susțin proiectul general de extindere a coloniilor israeliene din Cisiordania. Susțin incursiunea din sudul Libanului. Argumentul lor este că ar fi putut face aceleași lucruri într-un mod mai bun”, a explicat Hellyer, cercetător asociat la Royal United Services Institute din Marea Britanie.
Războiul din Gaza, aproape absent din dezbaterile electorale
Referirile la conflictul din Gaza în timpul campaniei electorale s-au limitat în mare parte la disputele privind responsabilitatea pentru eșecul de a preveni atacul Hamas asupra sudului Israelului, soldat cu peste 1.200 de morți.
Blocul Schimbării, condus de Eisenkot, s-a concentrat asupra rolului lui Netanyahu în perioada premergătoare masacrului din 7 octombrie 2023, evidențiind eșecurile guvernului său și susținând că premierul a ignorat avertismentele privind posibilitatea unui atac major al Hamas.
Cu toate acestea, blocul de opoziție a făcut puține eforturi pentru a prezenta în detaliu programul politic pe care intenționează să îl aplice dacă ajunge la guvernare.
În schimb, campania lui Netanyahu a încercat să îl prezinte pe Eisenkot drept un politician dispus la concesii și o marionetă a liderilor partidelor arabe, precum Mansour Abbas, liderul partidului islamist Ra’am, și Ahmad Tibi, liderul partidului Ta’al.
Tabăra lui Netanyahu susține că Eisenkot ar face compromisuri în chestiuni fundamentale de securitate pentru a convinge partidele arabe să intre în coaliția sa sau să îi ofere sprijin parlamentar după alegeri, astfel încât să obțină o majoritate în Knesset.
„Lipsa unui conținut real reprezintă o problemă majoră pentru niște alegeri atât de importante”, a deplâns publicația Jerusalem Post într-un editorial apărut săptămâna aceasta.
Perspectivele unei păci negociate rămân îndepărtate
Puțini întrevăd posibilitatea unei păci negociate sau a unei soluții cu două state în viitorul apropiat.
Israelienii consideră, în mare parte, că reacțiile de condamnare venite din comunitatea internațională sunt părtinitoare și susțin că cei care critică acțiunile Israelului în Gaza nu înțeleg măsurile pe care țara trebuie să le ia pentru a supraviețui.
Totuși, mai devreme sau mai târziu, israelienii vor trebui să discute despre pace. Amânarea acestor dezbateri nu va contribui la reducerea izolării internaționale tot mai accentuate a țării și nici la refacerea relațiilor tensionate cu aliații tradiționali.
Printre aceștia se numără statele europene, care au început să impună sancțiuni și analizează posibilitatea introducerii unor embargouri asupra armelor.
Fostul premier israelian Ehud Olmert, un critic vehement al lui Netanyahu, a declarat că, deși în campanie s-a discutat despre eficiența războiului din Gaza în slăbirea Hamas, „este adevărat că principala problemă privind viitorul nostru alături de palestinieni a fost ignorată”.
„Dacă aș fi candidat, aș fi vorbit despre acest subiect tot timpul”, a adăugat Olmert.
De ce a dispărut pacea de pe agenda politică a Israelului?
În opinia lui Olmert, explicația se află în „trauma uriașă provocată de 7 octombrie, combinată cu percepția că opinia publică, majoritatea societății, s-a schimbat față de perioada de dinaintea masacrului și s-a deplasat politic mai mult spre dreapta”.
O asemenea evoluție nu este neobișnuită. Atunci când Israelul suferă un șoc psihologic major, centrul de greutate al scenei politice se deplasează de regulă puternic spre dreapta, favorizând pozițiile dure și naționaliste și marginalizând perspectivele mai conciliante.
Olmert nu este însă pe deplin convins că această percepție reflectă realitatea și de această dată.
El atrage atenția că partidul Likud al lui Netanyahu ar putea pierde un număr semnificativ de mandate în Knesset, coborând de la cele 32 de locuri actuale la aproximativ 20, după alegerile de săptămâna viitoare.
„Cu toate acestea, percepția este că opinia publică s-a schimbat și, prin urmare, toate celelalte partide ezită să discute despre orice proces politic cu palestinienii, despre negocieri sau despre o soluție cu două state, deoarece se tem că vor pierde sprijin electoral”, a explicat Olmert.
Sondajele arată un sprijin puternic pentru acțiunile militare
Sondajele indică un sprijin covârșitor în rândul israelienilor evrei pentru acțiunile militare.
În ceea ce privește conflictul cu Iranul, cercetările Institutului Israelian pentru Democrație au înregistrat niveluri de susținere de până la 93% pentru atacurile inițiale, în timp ce aproape 80% dintre respondenți au susținut continuarea războiului.
Sven Burgsdorff, fost reprezentant al Uniunii Europene și ambasador în Cisiordania, nu împărtășește perspectiva lui Olmert.
El consideră că, în privința războiului din Gaza și a soluției cu două state, nu există diferențe majore între Netanyahu și liderii Blocului Schimbării, de centru-dreapta.
Netanyahu respinge în mod repetat posibilitatea unei soluții cu două state, susținând că suveranitatea palestiniană este incompatibilă cu securitatea Israelului.
„Chiar dacă actuala coaliție de dreapta a lui Netanyahu ar fi înlocuită de opoziția de astăzi, niciunul dintre principalii săi lideri — Eisenkot, Naftali Bennett, Yair Lapid și Avigdor Lieberman — nu contestă modul în care armata israeliană a desfășurat războiul din Gaza și nici nu susține ideea autodeterminării palestiniene.”
„Doar Yair Golan, din partea Democraților, și coaliția partidelor arabe sunt în favoarea acesteia”, a declarat Burgsdorff într-un interviu.
Liderii opoziției nu îl critică pe Netanyahu pentru modul în care a condus războiul din Gaza, a continuat Burgsdorff.
Principala lor nemulțumire este legată de responsabilitatea premierului pentru incapacitatea de a proteja Israelul în fața atacului din 2023.
De asemenea, aceștia îl acuză că urmărește să demonteze sistemul democratic israelian și că nu are o strategie de ieșire din conflictele regionale mai ample în care a implicat țara.
Netanyahu și capacitatea de a reveni politic în momente de criză
Netanyahu și-a construit o mare parte din lunga carieră politică valorificând crizele externe pentru a-și menține puterea.
Chiar și acum, ar fi nevoie de mult curaj din partea unui comentator politic pentru a-l considera învins și a sugera că „Bibi Magicianul”, așa cum este supranumit uneori, și-a pierdut capacitatea de a produce surprize.
Liderul israelian a reușit reveniri politice spectaculoase de-a lungul carierei sale.
Un exemplu este victoria obținută în anii 1990 împotriva lui Shimon Peres, în alegerile organizate la doar câteva luni după asasinarea premierului de atunci, Yitzhak Rabin.
Olmert continuă să spere că Netanyahu va fi învins.
El consideră că, dacă Eisenkot va ajunge la conducerea guvernului, ar putea face unele gesturi de conciliere, precum o întâlnire cu Mahmoud Abbas, președintele Autorității Naționale Palestiniene.
„Nu va putea face nimic important sau rapid dacă îi va avea pe Bennett și Lieberman în cabinetul său. Amândoi se opun categoric ideii de suveranitate palestiniană.”
„O repetă tot timpul: «Nu va exista niciodată un stat palestinian»”, a explicat Olmert.
„Prin urmare, spațiul de manevră politică va fi foarte limitat.”
Fără progrese semnificative către o soluție cu două state, Israelul riscă însă să își îndepărteze și mai mult unii dintre aliații săi tradiționali din Europa și Statele Unite.
