Acasă Economie Ce sumă ar trebui să aibă în cont un român, cu salariul...

Ce sumă ar trebui să aibă în cont un român, cu salariul mediu, care a contribuit 15 ani la Pilonul II de pensii

0

Un român cu salariul mediu pe economie şi care a contribuit lună de lună timp de 15 ani la Pilonul II de pensii ar trebui să aibă în cont în jur de 36.000 lei, spune Radu Crăciun, preşedintele Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).

„Evoluţia contribuţiilor, aşa cum era iniţial planificată, a fost alta. Practic a existat o creştere după care a urmat o corecţie importantă. Mă refer aici la procentul din salariu brut care a fost virat. Acum ne aflăm, să spunem, într-un oarecare proces de recuperare. Sper din toată inima că începând cu anul viitor vom vedea această creştere de la 3,75% la 4,75% care a fost legalizată de Guvern şi care este parte a angajamentului pe care România şi l-a luat prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă”, spune președintele APAPR.

”În cei 15 ani, cineva care avea salariul mediu pe economie şi care a contribuit lună de lună timp de 15 ani, astăzi ar trebui să aibă undeva în jur de 36.000 lei. Deci cam asta ar fi valoarea contului. Dacă graficul creşterii contribuţiilor ar fi fost cel planificat, suma pe care o avea în cont ar fi fost de 49.000 lei, deci cu 36% mai mult decât acest calcul teoretic arată că dintr-un salariu mediu ar fi avut”, a spus Radu Crăciun, la evenimentul ce a marcat aniversarea primilor 15 ani de activitate a Pilonului II de pensii private obligatorii în România.

Pilonul II după 15 ani de activitate

Potrivit unui comunicat al asociaţiei, Radu Crăciun a prezentat principalele statistici privind Pilonul II după 15 ani de activitate. Astfel, fondurile de pensii au 8,1 milioane de participanţi, 117 miliarde de lei acumulaţi, dintre care trei sferturi reprezintă contribuţiile virate în sistem şi un sfert (peste 30 de miliarde de lei) reprezintă câştigul net adăugat în conturile tuturor românilor care cotizează la fondurile de pensii private.

În acelaşi timp, fondurile de pensii private din Pilonul II au efectuat deja plăţi în valoare totală de 1,7 miliarde de lei către 130.000 de beneficiari, cifră aşteptată să depăşească 2 miliarde de lei până la finele lui 2023 şi să continue să crească exponenţial în anii următori.

Întrebat de jurnalişti despre persoanele care contribuie activ la Pilonul II de pensii, el a spus că sunt 8 milioane de participanţi dintre care doar 4 milioane activi. Printre cei care nu mai contribuie se numără cei care au emigrat sau lucrează la negru, dar şi emigranţii care au lucrat câţiva ani în România, au contribuit şi apoi au plecat în alte ţări.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version