16.1 C
București
luni, septembrie 16, 2024

Cel mai scump fotbalist român transferat vreodată, Radu Drăguşin, a trecut vizita medicală la Tottenham. Anunțul oficial

Cel mai scump fotbalist român transferat vreodată, Radu Drăguşin a efectuat, miercuri, vizita medicală la Tottenham, iar anunţul oficial al transferului jucătorului român este aşteptat astăzi.

Potrivit presei engleze, toate documentele între Genoa şi Tottenham au fost semnate, iar antrenorul Ange Postecoglou va avea fundaşul dorit.

Fanii echipei Tottenham sunt bucuroşi de sosirea românului, ei subliniind în social media că joi este Ziua lui Drăguşin la Spurs.

Fotbalistul român a devenit cel mai bine cotat din istoria fobtalului românesc, pe locul secund fiind Adrian Mutu, iar pe trei Cristian Chivu.

Top 5 cele mai scumpe transferuri pentru jucătorii români

  1. Radu Drăgușin – 26 de milioane de euro (Genoa –> Tottenham – 2024)
  2. Adrian Mutu – 19 milioane de euro (Parma –> Chelsea – 2003)
  3. Cristian Chivu – 18 milioane de euro (Ajax –> AS Roma – 2003)
  4. Răzvan Marin – 12,5 milioane de euro (Standard Liege –> Ajax 2019)
  5. Dennis Man – 11 milioane de euro (FCSB –> Parma 2020)

La 21 de ani (va împlini 22 de ani la 3 februarie), Radu Drăguşin va fi al patrulea fotbalist care va juca la Tottenham, după Gheorghe Popescu, Ilie Dumitrescu şi Vlad Chiricheş.

Suma de transfer în cazul lui Drăguşin ar fi de 31 de milioane de euro (26 de milioane de euro plus bonusuri), el urmând să devină cel mai scump jucător român, depăşindu-l pe Adrian Mutu, achiziţionat de Chelsea de la Parma în 2004 pentru 19 milioane de euro.

Radu Drăguşin a fost jucător al echipei Juventus Torino, care l-a împrumutat la Salernitana, Sampdoria şi Genoa, la formaţia genoveză fiind transferat în sezonul trecut.

El este şi component al naţionalei României, alături de care s-a calificat la Euro-2024.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.