Președintele Joe Biden a măturat toate concursurile democratice de Super Marți – cu excepția Samoa americană, relatează The Associated Press.
Bătălia a fost pierdută în fața unui candidat necunoscut anterior, pe nume Jason Palmer. Din 91 de buletine de vot exprimate în caucusul teritoriului, Palmer a câștigat 51, iar Biden a câștigat 40, potrivit partidului local.
”Am descoperit că am învins pentru că mi-a explodat telefonul de la SMS-uri trimise de prieteni şi membri ai personalului de campanie”, a declarat într-un interviu Palmer.
Jason Palmer, în vârstă de 52 de ani, a declarat că nu a vizitat nicidată acest teritoriu înainte de acest caucus.
”Am făcut campanie de la distanţă, am organizat adunări publice pe Zoom, am vorbit cu oameni, le-am ascultat îngrijorările şi ce contează pentru ei”, a adăugat el.
Această înfrângere nu va afecta deloc marşul lui Biden către învestitura democrată în alegerile prezidenţiale de la 5 noiembrie, .
Doar şase delegaţi se aflau în joc în acest teritoriu, un arhipelag de insuliţe în sudul Oceanului Pacific, cu mai puţin de 50.000 de locuitori.
Palmer şi Biden au obţinut fiecare câte trei delegaţi în urma caucusului.
Promovarea tinerilor – principalul atuu
Cu o zi înainte de scrutin, Palmer a scris pe X că ”Washingtoul aşteaptă de mult timp un preşedinte care să fie un avocat al Samoa americane”.
Pe contul său sunt postate imagini cu tineri care ţin pancarte făcute manual.
Palmer locuieşte la Baltimore şi a lucrat la diverse întreprinderi şi organizaţii nonprofit în probleme de tehnologie şi educaţie.
În opinia sa, alegătorii vor ”pe cineva care să fie mai din secolul al XXI-lea decât Joe Biden” ca preşedinte.
Potrivit dosarelor financiare ale campaniei sale, Palmer a împrumutat campaniei sale peste 500.000 de dolari din proprii bani.
”Nu poţi să iei banii cu tine când mori”, declară el. ”Dar poţi schimba lumea în timp ce eşti aici”.
Locuitorii teritoiilor americane votează în alegerile primare, dar nu sunt reprezentaţi în Colegiul Electoral.
În Samoa americană au mai avut loc victorii himerice, comentează AP.