0.1 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024

Cine mai era la bordul avionului lui Prigojin? Toți membri de notorietate ai grupului de mercenari Wagner

 

Zece cadavre au fost recuperate de la locul prăbușirii unui avion rusesc, a declarat presa de stat din Rusia, toți membri de notorietate ai grupului de mercenari Wagner.

La bordul aeronavei Embraer se aflau șapte pasageri și trei membri ai echipajului, toți fiind uciși, au declarat autoritățile ruse – deși moartea șefului lui Wagner, Evgheni Prigojin, nu a fost încă confirmată oficial cu probe, scrie Sky News.

Avionul se îndrepta de la Moscova la Sankt Petersburg înainte de a se prăbuși în apropierea satului Kuzhenkino Tver.

Pe lângă Evgheni Prigojin și mâna sa dreaptă Dimitri Utkin, în avion s-ar fi aflat și alți cinci pasageri.

Valeri Cekalov

Unul dintre cei mai apropiați prieteni ai lui Prigojin, Cekalov a fost alături de liderul Wagner încă din anii 2000, potrivit observatorului rus Giorgi Revișvili.

Nu numai că era responsabil de logistica Wagner, ci supraveghea și contractele lui Prigojin în ceea ce privea furnizarea de alimente armatei, precum și proiectele de peste mări care implicau explorarea geologică, producția de petrol sau agricultura.

El a fost asociat și cu Evropolis, o companie care a încheiat un acord petrol profitabil cu Siria, care plătea luptătorii Wagner și procura arme pentru aceștia, potrivit grupului de investigații All Eyes on Wagner.

Evgheni Makaryan

Un fost ofițer de poliție de district, Makaryan s-a alăturat grupării Wagner în martie 2016, potrivit site-ului de investigații Dossier Center.

El luptase pentru gruparea de mercenari în Siria, iar pseudonimul sa era „Makar”.

Serghei Propustin

Luptător Wagner din 2015, Propustin a folosit pseudonimul „Kedr” și a luptat în cel de-al doilea război cecen, potrivit lui Revishvili.

Alexandru Totmin

Cunoscut după pseudonimul „Tot”, Totmin a postat deseori imagini pe Instagram cu stilul său de viață exorbitant, potrivit jurnalistului Michael D Weiss, citat de BBC. 

Nikolai Matuseev

Deși Dossier Center nu a reușit să găsească o persoană cu acest nume pe listele rusești, a găsit un „Nikolai Matusevich” care a luptat pentru Wagner încă din 2017.

Membrii echipajului au fost identificați ca fiind căpitanul Alexei Levshin, copilotul Rustam Karimov și însoțitoarea de bord Kristina Raspopova, scrie BBC.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.