Acasă Actualitate Clotilde îl acuză pe șeful ANPC că primește chirie print-un offshore ”de...

Clotilde îl acuză pe șeful ANPC că primește chirie print-un offshore ”de la singurul club din Herăstrău care are muzică noaptea”  

0

Clotilde Armand, primărița de la Sectorul 1, îl acuză pe șeful ANPC, printr-o postare pe pagina personală de Facebook, că primește chirie de la clubul Kayo din Parcul Herăstrău.

Clotilde susține despre clubul amintit mai sus că: ”Îi plăteşte chirie şefului ANPC, secretarul de stat Horia Constantinescu, prin offshore-ul familiei din Panama”.

Ea anunţă că a sesizat Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Române şi că va cere ANAF confiscarea tuturor veniturilor realizate pe perioada suspendării activităţii.

”Totodată, am dispus verificarea contractelor prin care aceste persoane au dobândit fraudulos spaţii în parcul Herăstrău”, subliniază primarul Sectorului 1.

”O singură terasă din parcul Herăstrău continuă să încalce legea şi bunul simţ cu muzica dată la maxim pe timpul nopţii. Este vorba de clubul Kayo, cel care îi plăteşte chirie şefului ANPC, secretarul de stat Horia Constantinescu, prin offshore-ul familiei din Panama. Avocaţii clubului au contestat decizia de suspendare a activităţii pe care am dat-o, v-am spus că legile sunt făcute în favoarea lor. Nu-i interesează să respecte regulile, pentru că au protecţie direct în Guvernul României”, susține Clotilde, pe Facebook.

Ea avertizează că nu se va opri aici, anunţând că Poliţia Locală Sector 1 a dat din nou sâmbătă seară amenzi pentru tulburarea liniştii publice.

”Vă anunţ că în cazul clubului Kayo am sesizat Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Române şi voi cere ANAF-ului confiscarea tuturor veniturilor realizate pe perioada suspendării activităţii. Totodată, am dispus verificarea contractelor prin care aceste persoane au dobândit fraudulos spaţii în parcul Herăstrău (monument istoric) şi ne vom îndrepta în instanţă împotriva celor care (inclusiv împotriva funcţionarilor publici) şi-au luat parcul pe persoană fizică şi au impresia că sunt mai presus de legile statului român”, declară Clotilde Armand.

Preşedintele ANPC: Nu încasez nimic, nici aici nici în Panama. Inventează scandaluri

„Eu nu încasez nimic, nici aici nici în Panama. Nu am încasări ascunse, decât în mintea acestei ţaţe! Se agaţă de scandaluri pentru a-şi masca incapacitatea de a face ceva constructiv. Nimic din ceea ce afirmă, în legatură cu mine, fosta soţie şi familia mea, nu are niciun fundament real! Inventează scandaluri, pentru că atât a pus şi pune la dispoziţia societăţii”, a declarat Horia Constantinescu, pentru News.ro.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version