Acasă Vremea Cod portocaliu și galben în cea mai mare parte a țării. Sunt...

Cod portocaliu și galben în cea mai mare parte a țării. Sunt prognozate furtuni, ploi torențiale și descărcări electrice

0

România se află sub incidența unor avertizări meteo cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, valabile de luni până marți dimineață la ora 3.00.

Sunt prognozate averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului pe arii extinse ale țării.

În Capitală, temperatura maximă va fi luni de 33-34 de grade, iar în a doua parte a zilei de luni sunt anunţate vijelii şi grindină.

O avertizare cod galben este valabilă în intervalul 3 iunie, ora 12 – 4 iunie, ora 3

”În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a ţării, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi pe arii restrânse vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp”, transmit meteorologii.

Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse şi în extremitatea estică a ţării.

Începând de luni, de la ora 15 intră în vigoare o avertizare cod portocaliu de instabilitate atmosferică, în vigoare tot până marţi, la ora 3.00.

”În Banat, Crişana, cea mai mare parte a Transilvaniei şi a Olteniei şi în nord-vestul Munteniei vor fi intensificări ale vântului (rafale în general de 60…80 km/h), vijelii, grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, averse torenţiale şi frecvente descărcări electrice. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 30…40 l/mp şi izolat de peste 50…60 l/mp”, precizează ANM.

Prognoză specială pentru intervalul 03.06.2024 ora 10:00 – 04.06.2024 ora 03:00 în Bucureşti

Vremea va fi călduroasă, cu disconfort termic în creştere, astfel că după-amiază indicele temperatură-umezeală ITU va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Gradul de instabilitate atmosferică va fi accentuat, iar din a doua parte a zilei vor fi perioade cu înnorări, intensificări ale vântului cu viteze în general de 55…60 km/h, vijelii, grindină, averse şi descărcări electrice. Temperatura maximă va fi de 33…34 de grade

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version