23.7 C
București
sâmbătă, iulie 27, 2024

Companiile europene vor să țină pasul cu ambițiile spațiale internaționale. PLD Space a lansat o rachetă reutilizabilă

Compania spaniolă PLD Space a lansat sâmbătă dimineaţa devreme racheta reutilizabilă Miura-1 de pe un amplasament din sud-vestul Spaniei, efectuând prima lansare de rachetă complet privată din Europa, scrie The Guardian.

Testul de lansare nocturnă de la Huelva a avut loc după ce două încercări anterioare au fost anulate. Racheta Miura-1, denumită după o rasă de tauri de luptă, este la fel de înaltă ca o clădire cu trei etaje şi are o capacitate de încărcare de 100 kg.

Lansarea a transportat o încărcătură utilă în scopuri de testare, dar aceasta nu va fi făcută publică, a precizat compania.

Înregistrarea video de la controlul misiunii a arătat inginerii aplaudându-se şi felicitându-se reciproc în timp ce racheta se ridica pe cerul nopţii.

„Am rămas fără voce după atâtea strigăte”, a declarat triumfător Raul Torres, directorul executiv al PLD Space, la scurt timp după lansare.

„Acesta este doar începutul”

El a declarat că toate sistemele de rachete au funcţionat „perfect”, adăugând că acum compania se va concentra pe triplarea forţei de muncă. „Acesta este doar începutul”.

O primă încercare de lansare a rachetei Miura-1 în luna mai a fost abandonată din cauza vântului de la mare altitudine.

O a doua tentativă, în iunie, a eşuat când cablurile ombilicale din compartimentul avionic nu s-au eliberat toate la timp, oprind decolarea în timp ce fum şi flăcări au ieşit din rachetă.

Spaţiul aerian, zone maritime şi drumuri au fost închise în jurul sitului de lansare de înaltă securitate înainte de lansare.

Eforturile Europei de a dezvolta capacităţi pentru a trimite sateliţi mici în spaţiu sunt în centrul atenţiei după ce în ianuarie a eşuat lansarea unei rachete orbitale de către Virgin Orbit din Marea Britanie.

Acel sistem a implicat lansarea lansatorului de pe un Boeing 747 transformat. Printre concurenţii care se aliniază pentru a se alătura cursei de lansare a încărcăturilor utile mici se numără companii din Scoţia, Suedia şi Germania.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.