Confirmare după informațiile publicate de Update24: USR respinge învestirea Cabinetului Tomac cu peste 90% din voturi

Așa cum a anunțat Update24 încă dinaintea votului intern al partidului, USR a decis să nu susțină învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Eugen Tomac.

Decizia a fost adoptată cu peste 90% din voturile Comitetului Politic al formațiunii, iar liderul USR, Dominic Fritz, a argumentat că un executiv tehnocrat nu poate oferi stabilitatea și responsabilitatea de care România are nevoie în actualul context politic și economic.

„Acum o săptămână, USR a anunţat că va avea discuţii deschise cu premierul desemnat pe baza principiilor pe care le-am anunţat deja înaintea moţiunii de cenzură. Deşi atunci unii ne-au criticat pentru această deschidere, mi s-a părut important ca propunerea preşedintelui să fie cântărită cu mare responsabilitate şi seriozitate. Astăzi, după o săptămână de deliberări interne, de discuţii cu Eugen Tomac şi de multe conversaţii cu cetăţenii în toate judeţele României, USR a ajuns la concluzia că nu putem susţine această soluţie. Tocmai am consemnat această decizie cu un vot în Comitetul Politic şi votul a fost clar”, a declarat, vineri, Dominic Fritz.

Preşedintele USR a anunţat că decizia a fost luată cu votul a „peste 90% din membrii Comitetului Politic, care cuprinde peste 150 de membri USR”.

„Concluzia noastră este că un guvern tehnocrat ar fi nefuncţional, dintr-un motiv simplu, faptul că nimeni nu răspunde cu adevărat pentru decizii, nu va pune capăt crizei, ci va adânci doar haosul”, a mai declarat Fritz.

Potrivit acestuia, USR nu a luat o decizie împotriva persoanei Eugen Tomac şi nici împotriva preşedintelui Nicuşor Dan.

„Astăzi avem obligaţia de a fi sinceri cu noi înşine şi cu cetăţenii (…) Un guvern tehnocrat ar fi o soluţie de a masca un adevăr simplu: PSD doreşte să fie în barcă şi cu AUR, şi cu o majoritate pro-europeană. Doreşte să fie la putere, dar fără să-şi asume nimic. Într-un guvern tehnocrat nimeni n-ar mai şti cine dă comandă şi cine plăteşte”, a adăugat Fritz.

Cu o zi în urmă şi PNL a anunţat că nu va vota învestirea Guvernului propus de Eugen Tomac.

În cursul zilei de vineri, premierul desemnat a trimis partidelor lista cu persoanele care ar urma să facă parte din Guvern.

Care este aritmetica parlamentară

PSD – 128 de parlamentari

AUR – 90 de parlamentari

PNL – 76 parlamentari

USR – 59 de parlamentari

UDMR – 31 de parlamentari.

Minorităţile – 17 parlamentari.

Uniţi pentru România – 14 membri

Grupul S.O.S. România – 15 membri

Neafiliaţi – 15 deputaţi şi 8 senatori

Grupul Pace-Întâi România – 11 senatori

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.