Acasă Sport Controversă după meciul Fury-Usyk: Campionul britanic pune la îndoială decizia arbitrilor |...

Controversă după meciul Fury-Usyk: Campionul britanic pune la îndoială decizia arbitrilor | Video

0

Britanicul Tyson Fury, fost campion mondial la categoria grea, a pus la îndoială victoria lui Oleksandr Usyk în meciul din Riad, considerând că merita să câștige.

Fury a declarat că a fost dezamăgit de arbitraj și a sugerat că decizia ar fi putut fi influențată de contextul geopolitic tensionat din cauza războiului din Ucraina.

„Cred că am câştigat acest meci”, a declarat Tyson Fury pentru DAZN, la câteva momente după prima înfrângere din cariera sa profesionistă (34 de victorii, o remiză şi o înfrângere). „Cred că el a câştigat câteva runde, dar eu am câştigat majoritatea”, a subliniat el.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, l-a felicitat pe Usik: „Ucraineni dau tare”, a spus el pe Telegram.

Tyson Fury este de părere că contextul geopolitic ar fi putut influenţa rezultatul luptei: „Cred că amândoi am dus o luptă bună, este tot ce puteam face mai bine. Şi ştiţi, ţara lui este în război. Oamenii iau partea ţării aflate în război”, a subliniat el.

Datorită victoriei sale, Oleksandr Usyk a rămas neînvins cu a 22-a victorie din tot atâtea meciuri. Mai presus de toate, devenind campionul de necontestat al categoriei regină, el s-a alăturat unor boxeri precum Mohammad Ali, Joe Jouis şi Mike Tyson. „Este un mare moment, o mare zi”, a spus ucraineanul de 37 de ani, precizând că este „pregătit pentru revanşă”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version