DIICOT anunță că băiatul din județul Gorj, care ar fi fost vândut, se află în siguranță sub protecția autorităților germane din 18 aprilie.
Instituția a deschis un dosar penal pentru trafic de minori, ancheta fiind în curs de desfășurare.
Minorul ar fi fost vândut pentru suma de 8.000 de lei.
”Pe rolul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj a fost înregistrată la data de 08.04.2024, o cauză penală privind săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, urmare a unei sesizări formulate de către Direcţia Generală de Asistenţă şi Protecţie a Copilului Gorj.
Cercetările sunt efectuate in rem, iar această etapă nu semnifică formularea unor acuzaţii împotriva unei/unor persoane, ci instituie cadrul procesual necesar strângerii probelor pentru stabilirea corectă şi completă a stării de fapt care să permită adoptarea în cauză a unei soluţii legale şi temeinice”, a transmis, vineri, DIICOT, într-un comunicat de presă.
Sursa citată a precizat că organele de urmărire penală au transmis către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională cereri de cooperare judiciară.
”Din data de 18.04.2024, minorul a fost preluat de către autorităţile germane prin Serviciul Social pentru Tineret Regensburg”, a mai transmis DIICOT.