Cum a început tentativa de revoltă Wagner. Mărturia unui comandant: „Poliţia rutieră ne-a salutat pe drum”

0
164

Un mercenar care a luat parte la tentativa de revoltă împotriva președintelui rus Vladimir Putin spune că el și colegii săi de luptă „nu aveau habar” despre ce se întâmplă, scrie BBC.

În doar 24 de ore, liderul Grupului Wagner, Evgheni Prigojin, a organizat o insurecție, trimițând trupe în orașul Rostov din sud, apoi mai departe spre Moscova.

Luptătorii Wagner vorbesc rar cu mass-media, dar BBC Russian a reușit să ia legătura cu un comandant care s-a trezit în mijlocul acțiunii.

Gleb – pe numele său fictiv – fusese implicat anterior în luptele pentru orașul simbolic Bakhmut din estul Ucrainei. Când a început revolta, el se odihnea cu unitatea sa în cazarma din regiunea Luhansk ocupată de ruși.

Dis-de-dimineaţă, pe 23 iunie, au primit apelul de a se alătura unei coloane de luptători Wagner care părăseau Ucraina. Ordinul a venit de la un comandant Wagner pe care Gleb nu a dorit să- numească din motive de securitate, dar care acţiona la ordinele lui Prigojin şi ale Consiliului de comandă Wagner.

„Este o desfăşurare completă”, i s-a spus lui Gleb. „Formăm o coloană, să ne mişcăm”, a transmis comandantul. Gleb susţine că nu i s-a spus nimănui încotro se va îndrepta coloana, dar a fost surprins când şi-a dat seama că se îndepărtau de linia frontului.

Luptătorii Wagner nu au întâmpinat absolut nicio rezistenţă, confirmă el, în timp ce treceau graniţa rusă în regiunea Rostov. „Nu am văzut niciun poliţist de frontieră”, îşi aminteşte el. „Dar poliţia rutieră ne-a salutat pe drum”, adaugă mercenarul.

Canalele Telegram asociate cu Wagner au susţinut chiar, ulterior, că poliţiştii de frontieră de la punctul de control din Bugaevka au depus armele la sosirea luptătorilor lui Wagner. Aceste canale au distribuit o fotografie care ar fi fost făcută de la faţa locului şi care arată peste 20 de indivizi neînarmaţi, îmbrăcaţi în camuflaj.

Sediul FSB din Rostov, închis şi părăsit

Pe măsură ce se apropiau de Rostov pe Don, luptătorii au primit ordin să înconjoare toate clădirile agenţiilor de aplicare a legii din oraş şi să ocupe aeroportul militar. Unităţii lui Gleb i s-a spus să preia controlul asupra birourilor regionale ale Serviciului Federal de Securitate (FSB). Dar în timp ce se apropiau de clădire, aceasta părea să fie complet închisă şi goală. Au survolat-o cu o dronă pentru a verifica dacă există vreun semn de viaţă.

În cele din urmă, după o jumătate de oră, o uşă s-a deschis şi două persoane au ieşit în stradă. „Au spus: Băieţi, hai să facem o înţelegere”, povesteşte Gleb. „Eu am spus: Despre ce să facem o înţelegere? Acesta este oraşul nostru. Aşa că am convenit să ne lăsăm în pace unii pe ceilalţi. Au ieşit să fumeze din când în când”, a relatat Gleb.

Jurnaliştii din Rostov au raportat o situaţie similară cu multe clădiri guvernamentale din oraş şi din împrejurimi. Luptătorii din Wagner le survolau mai întâi cu drone şi apoi le înconjurau. Nimeni nu avea voie să iasă, dar curierii de livrări au fost lăsaţi să intre cu mâncare.

Nicio explicaţie

În timp ce se întâmplau toate acestea, liderul Wagner Prigojin se afla la sediul central al Districtului Militar Sudic al armatei ruse, unde s-a întâlnit cu ministrul adjunct al apărării, generalul-locotenent Iunus-bek Evkurov, şi cu şeful adjunct al Statului Major General, generalul-locotenent Vladimir Alekseev.

Prigojin le-a cerut să îi predea pe şeful Statului Major General, Valeri Gherasimov, şi pe ministrul apărării, Serghei Şoigu. Dar în timp ce Prigojin discuta cu oficialii ruşi, o altă coloană de luptători Wagner se afla în mişcare.

Gleb a confirmat informaţiile din presă potrivit cărora această coloană era condusă de fondatorul Wagner, Dmitri Utkin, un fost ofiţer al forţelor speciale care este văzut rar în public. Această coloană se afla pe autostrada principală spre Voronej şi se pare că se îndrepta spre Moscova, spune el.

Aşadar, ştia Gleb planul – ce intenţiona sau ce plănuia să facă Prigojin? El jură că nu şi spune că nu avea nici cea mai mică idee. „Am aflat ce se întâmpla de pe Telegram, la fel ca şi dumneavoastră”, susţine luptătorul Wagner.

Pe măsură ce ziua trecea, imagini cu ceea ce se întâmpla în Rostov erau transmise în întreaga lume. Oamenii au fost surprinşi să vadă localnicii şi chiar jurnalişti locali zâmbind aparent şi discutând cu unii dintre luptătorii Wagner – de obicei foarte rezervaţi – care le ocupau oraşul. „Erau foştii deţinuţi.Nimeni nu le-a spus să nu o facă, nimănui nu-i pasă de ei”, explică Gleb.

Pentru luptătorii vechi precum Gleb, care au fost angajaţi cu mult înainte de războiul din Ucraina, regulile sunt mult mai clar înţelese. El a declarat pentru BBC că, în primăvară, li s-a spus de către comandamentul superior că oricine va vorbi cu presa va fi „anulat”, adică ucis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.