16.1 C
București
luni, septembrie 16, 2024

Cutremur cu magnitudinea 6,3 în Afganistan. Peste 2.000 de oameni au murit și peste 1.000 de case au fost distruse

Peste 2.000 de persoane au murit în urma seismelor violente care s-au produs sâmbătă în vestul Afganistanului, unde au provocat pagube materiale importante, potrivit unui nou bilanţ oficial publicat duminică, informează AFP.

Un seism cu magnitudinea 6,3 a lovit sâmbătă regiunile situate la 30 de kilometri nord-vest de oraşul Herat, fiind urmat de opt replici puternice.

„2.053 de oameni au murit în 13 sate. 1.240 de persoane au fost rănite. 1.320 de case au fost complet distruse”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului taliban, Zabihullah Mujahid, pe reţeaua de socializare X, citând datele transmise de Agenţia de gestionare a catastrofelor.

În satul Sarboland din districtul Zinda Jan, zeci de case au fost complet distruse, a constatat un jurnalist de la AFP sâmbătă seară.

Bărbaţii participau la degajarea molozului, în timp ce femeile şi copiii aşteptau în aer liber, în mijlocul dărâmăturilor.

„Din păcate, numărul victimelor este foarte mare. Bilanţul se ridică la peste 1.000 de morţi”, a declarat Bilal Karimi, adjunctul purtătorului de cuvânt al guvernului taliban. „Aşteptăm să vedem cifrele definitive”, a continuat el.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), peste 600 de case au fost distruse sau parţial avariate în cel puţin 12 sate din provincia Herat. În total, 4.200 de persoane au fost afectate într-un fel sau altul de această serie de seisme, potrivit aceleiaşi surse.

„Încă de la primul seism, toate casele s-au prăbuşit”, a relatat un localnic, Bashir Ahmad, în vârstă de 42 ani. „Cei care se aflau în interiorul caselor au fost acoperiţi de dărâmături. Există familii întregi de la care nu avem nicio veste”, a adăugat el.

„Abandonaţi alături de martirii noştri”

Nek Mohammad se afla la serviciu atunci când primul seism a lovit Afganistanul în jurul orei locale 11:00 (06:30 GMT).

„Ne-am întors acasă şi am constatat că nu mai rămăsese nimic. Totul devenise moloz”, a relatat el, adăugând că aproximativ 30 de cadavre au fost recuperate.

„Pentru moment, nu avem nimic. Nici pături, nimic altceva. Suntem abandonaţi alături de martirii noştri”, a adăugat acest localnic de 32 de ani.

Sâmbătă, OMS a avertizat că „numărul victimelor ar trebui să crească pe măsură ce operaţiunile de căutare şi salvare vor continua”.

În oraşul Herat, considerat capitala culturală a Afganistanului, numeroşi locuitori şi comercianţi au părăsit în fugă clădirile încă de la primul cutremur.

Provincia Herat, care numără 1,9 milioane de locuitori, potrivit datelor furnizate de Banca Mondială, este suferă de mai mulţi ani şi din cauza secetei, care paralizează numeroase comunităţi agricole deja afectate de o serie de dificultăţi.

Ultimele știri
Citește și...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.