3.7 C
București
luni, noiembrie 25, 2024

Datoria externă a României în creștere cu 1,8 miliarde euro în primele 4 luni ale anului 2024, la un total de 171 miliarde  

Datoria externă totală a României a înregistrat o creștere semnificativă de 1,804 miliarde euro în primele 4 luni ale anului 2024, ajungând la 171,887 miliarde euro.

”În perioada ianuarie – aprilie 2024, datoria externă totală a crescut cu 1,804 miliarde euro, până la 171,887 miliarde euro. În structură: datoria externă pe termen lung a însumat 126,798 miliarde euro la 30 aprilie 2024 (73,8% din totalul datoriei externe), în creştere cu 4,1% faţă de 31 decembrie 2023; datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 aprilie 2024 nivelul de 45,089 miliarde euro (26,2% din totalul datoriei externe), în scădere cu 6,7% faţă de 31 decembrie 2023”, arată datele BNR.

În perioada ianuarie-aprilie 2024contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 6,576 miliarde euro, comparativ cu 5,191 miliarde euro în perioada ianuarie-aprilie 2023.

În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 464 milioane euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mic cu 651 milioane euro, balanţa veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mare cu 791 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mare cu 521 milioane euro.

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 3,230 miliarde euro (comparativ cu 2,408 miliarde euro în perioada ianuarie – aprilie 2023), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit estimat) au însumat valoarea netă de 3,014 miliarde euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 216 milioane euro.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 16,9% în luna aprilie 2024, comparativ cu 16,7% în anul 2023. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 30 aprilie 2024 a fost de 6 luni, în comparaţie cu 5,6 luni la 31 decembrie 2023.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 30 aprilie 2024 a fost de 109,1%, comparativ cu 96,3% la 31 decembrie 2023.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.