De ce nu ne amintim primii ani de viață? Amnezia infantilă este un fenomen care explică de ce majoritatea oamenilor nu rețin amintiri din copilăria timpurie. Cercetările arată că această perioadă este marcată de o învățare intensă, dar creierul uman nu reține multe dintre aceste experiențe.
Totuşi, un nou studiu publicat joi în revista Science arată că bebeluşii chiar îşi formează amintiri în primii ani de viaţă. Deocamdată nu este cunoscut motivul pentru care aceste amintiri sunt mai greu de accesat în etapele ulterioare ale vieţii.
„Întotdeauna am fost fascinat de această lacună misterioasă pe care o avem în istoria noastră personală”, a declarat Nick Turk-Browne, profesor de psihologie la Universitatea Yale din Statele Unite şi principalul autor al studiului.
În jurul vârstei de un an, copiii sunt învăţăcei extraordinari. Ei dobândesc limbajul, mersul, recunosc obiecte, legături sociale… „Cu toate acestea, nu ne amintim niciuna dintre aceste experienţe”, a adăugat profesorul american.
Sigmund Freud, părintele psihanalizei, credea că amintirile timpurii devin inaccesibile pentru conştiinţă printr-un mecanism de reprimare. Însă potrivit teoriilor moderne, de vină este mai degrabă hipocampul, o parte a creierului care este esenţială pentru memoria episodică şi care nu este complet dezvoltată în perioada copilăriei timpurii.
Oamenii de ştiinţă şi-au bazat lucrările pe studii comportamentale anterioare, care au arătat că bebeluşii care nu îşi pot verbaliza amintirile tind să privească mai mult timp obiectele care le sunt deja familiare şi pe care şi le amintesc.
În paralel, studii recente privind activitatea cerebrală la şobolani au arătat că engramele – configuraţii de celule care stochează amintiri – se formează la şobolanii tineri, dar devin inaccesibile odată cu trecerea timpului.
Suzete şi jucării de pluş
Dar până acum a fost imposibilă o observare metodică a bebeluşilor, reticenţi în a sta nemişcaţi într-un aparat de imagistică prin rezonanţă magnetică funcţională cerebrală (fRMN), care urmăreşte fluxul sanguin pentru „a vedea” activitatea creierului.
Pentru a depăşi acest obstacol, echipa profesorului Nick Turk-Browne a folosit tehnici pe care laboratorul său le-a perfecţionat de-a lungul timpului: manechine, animale de pluş, susţinerea bebeluşilor cu ajutorul unor perne, motive psihedelice proiectate în fundal pentru a menţine atenţia copiilor.
Cercetătorii au efectuat sute de astfel de sesiuni pentru a compensa faptul că multe imagini erau neclare în ciuda tuturor eforturilor depuse.
Un număr total de 26 de bebeluşi, din care jumătate aveau mai puţin de un an, iar cealaltă jumătate peste un an, au luat parte la experiment, care a implicat scanarea creierelor lor.
Iniţial, le-au fost arătate imagini cu feţe sau obiecte. Ulterior, o imagine pe care o văzuseră deja le-a fost arătată în acelaşi timp cu una nouă.
„Am măsurat timpul petrecut de ei privind imaginile cunoscute, iar acesta este etalonul nostru pentru aprecierea memoriei lor cu privire la imaginea în cauză”, a precizat coordonatorul studiului.
Amintiri îngropate
Prin examinarea activităţii creierului în faţa unei amintiri, oamenii de ştiinţă au confirmat că hipocampul era activ în codificarea memoriei încă de la o vârstă fragedă.
Aşa s-a întâmplat pentru 11 dintre cei 13 copii cu vârste de peste un an, dar nu şi pentru cei cu vârste mai mici de un an. Cercetătorii au constatat, de asemenea, că bebeluşii cu cele mai bune performanţe în materie de memorare prezentau o activitate mai mare a hipocampului.
„Ceea ce putem concluziona din studiul nostru este că bebeluşii au capacitatea de a codifica amintiri episodice în hipocamp începând de la vârsta de aproximativ 12 luni”, a subliniat Nick Turk-Browne.
