Preşedintele Donald Trump a declarat joi că se va întâlni personal cu Vladimir Putin fără a-i mai cere preşedintelui rus să facă acelaşi lucru cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, o schimbare bruscă de poziţie faţă de declaraţiile anterioare făcute în aceeaşi zi, scrie The Washington Post.
Un oficial al Casei Albe, care a vorbit sub condiţia anonimatului pentru a discuta despre aspecte diplomatice sensibile, declarase joi după-amiază că Trump se va întâlni cu Putin numai dacă liderul rus va fi de acord să se întâlnească cu Zelenski. Putin a reacţionat spunând că acest lucru ar fi prematur în acest stadiu.
„Voi face tot ce pot pentru a opri uciderile”, a declarat Trump joi, în Biroul Oval.
O întâlnire între cei doi lideri ar fi o victorie importantă pentru Putin, după ce Trump l-a atacat timp de săptămâni întregi. Trump a afirmat în repetate rânduri că a avut discuţii constructive cu Putin, dar s-a declarat dezamăgit văzând că după ce vorbeau, aveau loc noi atacuri ruseşti asupra Ucrainei.
În ciuda propunerii de a se întâlni cu Putin, Trump a repetat joi că este „foarte dezamăgit” de atacurile continue ale Rusiei împotriva Ucrainei.
Diplomație marca Trump
Trump a anunţat miercuri că intenţionează să se întâlnească cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru a discuta despre războiul din Ucraina. Kremlinul a declarat că este planificată o întâlnire individuală, dar un oficial de la Casa Albă a declarat că Trump se va întâlni cu Putin doar dacă liderul de la Kremlin se va întâlni şi cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
După semnale contradictorii, după ce trimisul special al SUA, Steve Witkoff, s-a întâlnit miercuri cu Putin timp de trei ore la Moscova, iar Casa Albă a impus noi tarife severe asupra Indiei, invocând sprijinul acesteia pentru economia de război a Rusiei, Trump a anunţat brusc că intenţionează să se întâlnească cu Putin „foarte curând” şi că „există şanse foarte mari” de a se ajunge la un acord în privinţa conflictului din Ucraina.
Putin a confirmat joi planurile pentru întâlnire şi a declarat că Emiratele Arabe Unite ar putea fi un loc potrivit pentru un astfel de summit bilateral. Putin s-a întâlnit joi la Moscova cu preşedintele EAU, Mohamed bin Zayed al-Nahyan.
Un oficial al Casei Albe, care a vorbit sub condiţia anonimatului,, a declarat joi după-amiază că Trump se va întâlni cu Putin numai dacă Putin va fi de acord să se întâlnească şi cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski – lucru calificat de liderul rus, joi, ca fiind prematur.
Trebuie, ba nu, nu trebuie
Cu toate acestea, câteva ore mai târziu, Trump a declarat că Putin nu va trebui să accepte să se întâlnească cu Zelenski înainte de a se întâlni cu el. „Nu. Nu trebuie”, a răspuns Trump când a fost întrebat despre acest aspect în timpul unei scurte discuţii cu reporterii în Biroul Oval. „Ei ar dori să se întâlnească cu mine”, a subliniat Trump, referindu-se la ruşi. „Eu voi face tot ce pot pentru a opri uciderile”, a adăugat el.
Întrebat dacă termenul limită de vineri pentru ca Putin să accepte un armistiţiu sau să se confrunte cu sancţiuni suplimentare este încă valabil, Trump şi-a exprimat nemulţumirea faţă de situaţie. „Depinde de el. Vom vedea ce are de spus, depinde de el. Sunt foarte dezamăgit”, a mărturisit el.
Dar Casa Albă şi-a moderat din nou ulterior retorica, subliniind că Trump doreşte să se întâlnească cu ambii lideri, dar că alte opţiuni rămân pe masă.
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a declarat într-un comunicat că „preşedintele Trump ar dori să se întâlnească atât cu preşedintele Putin, cât şi cu preşedintele Zelenski, deoarece doreşte ca acest război brutal să ia sfârşit”.
„Casa Albă lucrează la detaliile acestor potenţiale întâlniri, iar detaliile vor fi furnizate la momentul oportun”, a completat ea.
Leavitt declarase miercuri că planul pentru summitul Trump-Putin a venit la cererea Moscovei.
Consilierul Kremlinului Iuri Uşakov a confirmat joi că sunt în curs pregătirile pentru o întâlnire între Putin şi Trump, poate chiar săptămâna viitoare, dar a contrazis declaraţia lui Leavitt potrivit căreia cererea pentru o întâlnire a venit din partea Rusiei, spunând că a fost „la sugestia părţii americane”. Joi, Putin a revenit asupra declaraţiei, spunând că „ambele părţi au manifestat interes. Ce s-a spus mai întâi nu mai este important”, a spus Putin.
Putin se ferește prin toate metodele de Zelenski
Liderul de la Kremlin a respins însă ideea unei întâlniri cu Zelenski în viitorul apropiat, spunând: „Pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie create anumite condiţii. Din păcate, suntem încă departe de a crea astfel de condiţii”.
Insistenţa ca Putin să se întâlnească şi cu Zelenski ca o condiţie pentru participarea lui Trump la un summit cu Putin a fost raportată în exclusivitate de The New York Post. Miercuri, Trump nu menţionase o astfel de cerinţă.
Un oficial ucrainean a declarat că discuţiile iniţiale prevedeau două întâlniri bilaterale – între Trump şi Putin şi între Trump şi Zelenski – şi apoi o întâlnire cu toţi trei. Confuzia cu privire la faptul că Putin ar fi acceptat să se întâlnească cu Zelenski a apărut abia după ce „ruşii au încercat să ascundă sau să minimizeze” această parte a planului, a declarat oficialul ucrainean.
Anterior, Uşakov a subliniat în mod clar respingerea de către Putin a propunerii lui Witkoff privind un summit tripartit între Trump, Putin şi Zelenski.
Summit trilateral?
Witkoff a ridicat ideea unui summit trilateral în cadrul întâlnirii de miercuri cu Putin, a spus Uşakov, dar „partea rusă a lăsat această opţiune complet, complet fără comentarii”,a subliniat oficialul, o remarcă ce a evidenţiat preferinţa Kremlinului pentru un acord în condiţiile Rusiei, acceptat de Washington şi Moscova şi impus Kievului, notează The Washington Post.
„Propunem, în primul rând, să ne concentrăm pe pregătirea unei întâlniri bilaterale cu Trump şi considerăm că este foarte important ca această întâlnire să fie fructuoasă şi productivă”, a declarat Uşakov.
Un oficial ucrainean de rang înalt a declarat că miercuri au fost discutate propunerile ca Trump să se întâlnească separat cu liderii Rusiei şi Ucrainei, pentru a organiza apoi un summit trilateral. Demersul lui Uşakov de a respinge importanţa unei întâlniri trilaterale a subliniat tensiunile continue, în contextul în care ambele părţi se înghesuie să se întâlnească mai întâi cu Trump, având în vedere avantajul pe care acest lucru l-ar putea conferi.
Interpretarea Moscovei asupra întâlnirii arată dominaţia Rusiei, unii comentatori, printre care şi cunoscutul blogger de război Aleksandr Koţ, sugerând că întâlnirea se va concentra doar parţial asupra Ucrainei – subliniind o afirmaţie frecventă la Moscova, potrivit căreia liderii principalelor puteri nucleare ale lumii au responsabilităţi mai importante de discutat.
Cu doar câteva zile în urmă, într-o vizită atent organizată la o mănăstire de pe o insulă din nord-estul Rusiei, Putin a afirmat că nu s-au schimbat condiţiile sale pentru încheierea războiului şi că Rusia, prin ocuparea teritoriilor din Ucraina, nu face decât să-şi recupereze propriul teritoriu, că guvernul ucrainean este ilegitim şi că numărul tot mai mare de victime ale Rusiei în război nu este în zadar.
Trump anunță un succes răsunător
Trump a caracterizat întâlnirea lui Witkoff de miercuri de la Moscova ca fiind un succes, dar a menţionat şi că eforturile de a pune capăt războiului din Ucraina au fost până acum insuficiente. „Am mai fost dezamăgit în trecut”, a spus Trump. Dar, a adăugat el, „în acest moment purtăm discuţii foarte serioase despre… soluţionarea şi încheierea conflictului”.
De la alegerea lui Trump, Moscova a făcut presiuni pentru un acord între SUA şi Rusia care să pună capăt războiului în condiţiile Rusiei, marginalizând în mod deliberat Ucraina şi Europa. Un summit cu Trump, după ce preşedintele SUA l-a descris pe Putin ca fiind „nebun”, ar fi o schimbare diplomatică remarcabilă pentru liderul rus.
Un înalt oficial european a declarat că a fost consternat când a aflat că Trump intenţionează să se întâlnească direct cu Putin: „În ciuda tuturor declaraţiilor sale bombastice, Trump nu a exercitat niciun fel de presiune asupra lui Putin – încă. Zero, nimic”, a subliniat oficialul.
După luni de zile în care a evitat presiunile pentru un armistiţiu, Putin ar putea miza pe capacitatea sa de a-l manipula pe Trump în cadrul unei reuniuni la nivel înalt, aşa cum s-a întâmplat, în opinia generală, când cei doi s-au întâlnit la Helsinki în 2018, când Trump a susţinut negările lui Putin privind interferenţa în alegerile din 2016, în ciuda concluziilor agenţiilor de informaţii americane.
Putin pare că este în avantaj din nou
La Kiev, unii oficiali şi-au exprimat consternarea faţă de faptul că Putin, încă o dată, manevrează pentru a exclude Ucraina şi susţinătorii săi europeni din negocieri.
Michael McFaul, care a fost ambasador al SUA la Moscova între 2012 şi 2014, în timpul administraţiei Obama, a declarat că „A sta alături de Putin este un cadou uriaş pentru dictatorul imperial al Rusiei”.
„Sper că Trump se aşteaptă să obţină ceva valoros în schimb. O „întâlnire bună” nu este suficientă”, a opinat el. Fostul diplomat a adăugat: „Ultima întâlnire la nivel înalt dintre Trump şi Putin, de la Helsinki, în 2018, nu a adus nimic intereselor naţionale americane. Sper că Trump şi echipa sa studiază atent acel eveniment şi fac planuri pentru a nu repeta acele greşeli”.
Analiştii ruşi au afirmat că Putin este convins că câştigă războiul şi că îşi poate atinge obiectivul de a subjuga Ucraina, de a o lipsi de armată şi de capacitatea de a se apăra şi de a o împiedica să adere la NATO.
Într-un semn suplimentar al încrederii Moscovei, Uşakov a adăugat că întâlnirea dintre Putin şi Witkoff a confirmat „că relaţiile ruso-americane ar putea fi bazate pe un scenariu complet diferit, reciproc avantajos, care diferă drastic de modul în care s-au dezvoltat în ultimii ani”.