Comisia de la Veneția a publicat luni un raport în care își declină competența de a se pronunța asupra deciziei Curții Constituționale a României privind anularea alegerilor prezidențiale.
Potrivit standardelor internaționale, astfel de decizii nu sunt nici impuse, nici interzise în principiu. Totuși, ele trebuie să fie limitate la circumstanțe excepționale și clar reglementate, pentru a menține încrederea alegătorilor în legitimitatea procesului electoral.
Deşi anularea rezultatelor alegerilor trebuie, în principiu, să fie întemeiată pe încălcarea legii, trebuie avut în vedere faptul că instanţele constituţionale pot avea competenţa de a evalua constituţionalitatea legislaţiei electorale şi de a invalida alegerile, dacă au constatat că legislaţia nu garantează dreptul la alegeri libere, inclusiv în cazurile în care legea nu reuşeşte să reglementeze aspecte importante ale campaniei electorale şi elementele principale ale alegerilor, precizează raportul Comisiei de la Veneţia.
Comisia de la Veneţia precizează că a fost solicitată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei să pregătească un raport urgent cu privire la următoarea întrebare:
În ce condiţii şi în temeiul căror standarde juridice poate o curte constituţională să invalideze alegerile, pornind de la cazul recent din România?
Întrebarea se referă la Decizia nr. 32 a Curţii Constituţionale a României din 6 decembrie 2024 care a anulat primul tur al alegerilor prezidenţiale din 24 noiembrie 2024.
„Nu este de competenţa Comisiei de la Veneţia să intre în datele cauzei sau în examinarea deciziei Curţii Constituţionale a României. Întrebarea adresată Comisiei de la Veneţia de către Adunarea Parlamentară este de natură generală şi se referă la o analiză a dreptului constituţional general comparat şi a standardelor europene şi internaţionale”, precizează raportul.
Ca punct de plecare, Comisia de la Veneţia subliniază că alegerile sunt menite să producă un rezultat electoral care să „asigure libera exprimare a opiniei poporului”, în conformitate cu articolul 3 din Protocolul nr. 1 la Convenţia europeană a drepturilor omului.
„Având în vedere consecinţele grave ale anulării unui scrutin, libertatea de apreciere a judecătorului care examinează chestiuni electorale ar trebui să fie ghidată şi limitată de condiţiile prevăzute de lege. În această privinţă, se atrage atenţia asupra unei recomandări generale anterioare a Comisiei de la Veneţia – care rămâne valabilă – de îmbunătăţire a legislaţiei privind anularea rezultatelor alegerilor”, menţionează Comisia.
”Anularea unei părţi a alegerilor sau a alegerilor în ansamblu poate fi permisă numai în circumstanţe excepţionale”
De regulă, alegătorii trebuie să aibă încredere că votul lor este decisiv. Anularea unei părţi a alegerilor sau a alegerilor în ansamblu poate fi permisă numai în circumstanţe excepţionale (principiul ultima ratio).
Pe de altă parte, Codul de bune practici în materie electorală impune un sistem eficient şi prevede, în special, că „organismul de recurs trebuie să aibă autoritatea de a anula alegerile în cazul în care neregularităţile ar fi putut afecta rezultatul” – precizează Comisia de la Veneţia, care adaugă: „Standardele internaţionale nu impun şi nici nu interzic în principiu deciziile ex officio ale curţilor constituţionale. Ţinând cont de faptul că instanţele, inclusiv instanţele constituţionale, sunt caracterizate de a fi reactive, nu de a stabili agenda, Comisia de la Veneţia este de părere că puterea instanţelor constituţionale de a invalida alegerile ex officio – dacă există – ar trebui să fie limitată la circumstanţe excepţionale şi clar reglementate, pentru a păstra încrederea alegătorilor în legitimitatea alegerilor”, punctează raportul.
„În conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), procesul decizional privind contestarea rezultatelor alegerilor trebuie să fie însoţit de măsuri adecvate şi garanţii adecvate şi suficiente care să asigure, în special, că orice arbitrariu poate fi evitat. Procedura trebuie să fie echitabilă şi obiectivă şi să garanteze o decizie suficient de motivată; reclamanţii trebuie să aibă posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere şi de a prezenta orice argumente pe care le consideră relevante pentru apărarea intereselor lor; deciziile trebuie luate în termene rezonabile”, adaugă Comisia de la Veneţia.
Pe ce criterii se anulează alegerile?
Criteriul central pentru anularea alegerilor, recunoscut de standardele internaţionale şi în primul rând de Codul de bune practici în materie electorală, este întrebarea dacă neregulile ar fi putut afecta rezultatul votului, arată Comisia de la Veneţia.
Convenţia europeană pentru drepturile omului precizează că neregulile din procesul electoral interferează cu libera exprimare a opiniei poporului numai dacă neregulile conduc la un prejudiciu real asupra rezultatului alegerilor. Consecinţele invalidării rezultatelor alegerilor trebuie să fie mai puţin dăunătoare decât acceptarea rezultatelor alegerilor, în ciuda deficienţelor. În opinia Comisiei de la Veneţia, decizia de invalidare a alegerilor trebuie să se bazeze pe nereguli atât de semnificative, încât să fi putut influenţa rezultatul alegerilor.
Deşi anularea rezultatelor alegerilor trebuie, în principiu, să fie întemeiată pe încălcarea legii, trebuie avut în vedere faptul că instanţele constituţionale pot avea competenţa de a evalua constituţionalitatea legislaţiei electorale şi invalida alegerile, dacă au constatat că legislaţia nu garantează dreptul la alegeri libere, inclusiv în cazurile în care legea nu reuşeşte să reglementeze aspecte importante ale campaniei electorale şi elementele principale ale alegerilor, punctează Comisia de la Veneţia.
În opinia Comisiei de la Veneţia, ar trebui să fie posibilă contestarea rezultatelor alegerilor pe baza încălcării drepturilor, libertăţilor şi intereselor electorale nu numai de către stat, ci şi de către actori electorali publici şi privaţi – ţinând cont de faptul că statul are obligaţia de a garanta alegeri libere, inclusiv o campanie electorală corectă. Acest lucru se aplică, de asemenea, influenţei organizaţiilor neguvernamentale, a mass-media şi a reţelelor de social media în special, inclusiv a celor sponsorizate şi finanţate din străinătate, şi a actorilor statali şi nestatali străini, punctează raportul.
