Epoca de Aur a Americii începe acum. Din această zi, țara noastră va fi din nou respectată în întreaga lume.
Până acum am avut un guvern care cheltuiește bani pentru protejarea granițelor altor oameni, dar nu și pe ale sale, dar asta se va schimba de astăzi.
Căderea Americii s-a încheiat. Aproape că mi-am pierdut viața, dar Dumnezeu m-a salvat ca să pot face America din nou mare. Vom reda speranța, securitatea și pacea cetățenilor.
Pentru americani, 20 ianuarie 2025 este ziua eliberării. Astăzi voi semna o serie de decrete – și voi începe prin a introduce starea de urgență la granița cu Mexic.
Voi deveni un făcător de pace și unificator. Voi pune capăt politicilor care au încorporat probleme de rasă și gen în fiecare aspect al vieții. Vom fi din nou o națiune care arborează steagul către orizonturi frumoase, urmărindu-ne destinul către stele și trimițând astronauți pe Marte.
Vom construi cea mai puternică armată, dar vom măsura succesul nu prin bătăliile pe care le câștigăm, ci după războaiele pe care le ducem la bun sfârșit – și cele în care nu ne implicăm.
Nu vom fi cuceriți, frânți sau intimidați. Din această zi înainte, Statele Unite vor fi o națiune liberă, suverană și independentă. Dumnezeu să binecuvânteze America.
Aceasta este o repovestire liberă a discursului de inaugurare al lui Donald Trump. Discursul integral poate fi vizionat aici .