Acasă EURO 2024 Euro 2024: Niță visează la o surpriză cu Olanda. ”Sperăm să rămânem...

Euro 2024: Niță visează la o surpriză cu Olanda. ”Sperăm să rămânem uniți și să facem o performanță memorabilă”

0

Portarul naționalei, Florin Niță, este optimist înaintea meciului cu Olanda din optimile EURO 2024. El declară că speră la unitate și la o surpriză din partea echipei.

„Ca şi până acum, şi acest meci este destul de greu. Trebuie să respectăm ce ne transmite selecţionerul şi să luăm deciziile bune. Sper să rămânem uniţi şi să reuşim să facem o surpriză. Trebuie să fim ca un zid galben (n.r. – pe teren) şi dacă vom fi aşa, atunci vom reuşi. Olandezii au echipă bună, cu jucători care evoluează prin Anglia, Spania, Germania… Olanda e o forţă pe care nu putem să o ignorăm. Dar prin unitate şi determinare putem să compensăm”, a afirmat portarul.

El a menţionat că nu îşi doreşte ca meciul cu Olanda să fie decis la loviturile de departajare şi speră ca România să câştige în timpul regulamentar de joc.

„Eu pregătit sunt tot timpul, dar îmi doresc să nu ajungem la loviturile de departajare. Am încredere în echipă şi n-aş vrea să ajungem acolo, îmi doresc să tranşăm meciul în favoarea noastră în cele 90 de minute”, a explicat fotbalistul.

Întrebat despre concurenţa cu Horaţiu Moldovan pentru postul de titular în poarta naţionalei României, Florin Niţă a răspuns:

„Eu cu Moldo suntem prieteni foarte buni, împreună am reuşit să avem aceste rezultate. Să nu uităm meritul lui Moldo, acela că azi suntem aici la acest European. Nu trebuie să îi uităm meritele.

Acum suntem o echipă şi aşa trebuie să rămânem. Eu nu am ştiut până în ultimul moment că voi apăra. Selecţionerul are o tactică de a ne ţine pe toţi în presiunea meciului.

Aşa că la şedinţa tehnică de dinaintea meciului am aflat că voi juca eu. Eu cu Moldo şi cu Ştefan (n.r. – Ştefan Târnovanu) avem o relaţie foarte bună, ne încurajăm. Indiferent cine apără trebuie să fim ca o familie”.

„Eu încerc să mă bucur de fiecare clipă aici, alături de aceşti colegi minunaţi. Sunt foarte fericit că împreună am scris istorie în aceste zile.

Dar dorim să nu ne oprim aici. Şi sper ca după meciul cu Olanda să fie o bucurie şi mai mare decât până acum”, a mai spus Florin Niţă.

Selecţionata României s-a calificat în optimile de finală ale Campionatului European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania, din postura de câştigătoare a Grupei E, după 1-1 (1-1) cu Slovacia, miercuri seara, pe Frankfurt Arena.

Naţionala condusă de Edward Iordănescu va înfrunta echipa Olandei în optimile de finală ale Campionatului European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania, meci care va avea loc în data de 2 iulie, pe Football Arena din Munchen, de la ora 19:00.

România a câştigat Grupa E a competiţiei, iar Olanda s-a clasat pe locul al treilea în Grupa D.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version