Acasă Actualitate Explozii la Crevedia. Rafila afirmă că pacienţii critici sunt în stare stabilă,...

Explozii la Crevedia. Rafila afirmă că pacienţii critici sunt în stare stabilă, însă prognosticul rămâne rezervat

0

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri că starea pacienţilor critici care se află internaţi la două spitale din București este stabilă, dar acest lucru nu înseamnă că prognosticul s-a schimbat.

„Starea este stabilă, dar asta nu înseamnă că prognosticul s-a schimbat. Au peste 90% suprafaţă corporală arsă şi lucrul acesta pune probleme foarte serioase pentru perspectivă”, a spus ministrul la Antena 3.

Ministrul Alexandru Rafila a vizitat miercuri pacienţii internaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti.

El a afirmat că a avut o scurtă discuţie cu aparţinătorii unor pacienţi răniţi în exploziile care au avut loc la sfârşitul săptămânii trecute la Crevedia.

„Am avut o scurtă discuţie şi cu aparţinătorii câtorva dintre aceşti pacienţi de aici şi de la Bagdasar, să vedem ce probleme au, inclusiv a câtorva dintre pacienţii care sunt transferaţi în străinătate încât să poată să îi însoţească, să aibă cele mai bune condiţii din punct de vedere medical şi din punct de vedere psihologic”, a mai susţinut ministrul.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version